MENIU

Răzvan Lucescu: Puteam să mai înscriem, însă ne-am pierdut concentrarea

Foto: NewsIn

Antrenorul lui FC Braşov, Răzvan Lucescu, a declarat la finalul meciului câştigat în faţa Stelei, scor 1-0, că principalul atu al echipei sale a fost determinarea.

"A fost un meci foarte aspru, foarte tensionat. Ne-am disputat cu foarte mare ardoare cele trei puncte puse în joc. A fost un meci destul de echilibrat, în care Steaua ne-ar fi putut pune probleme prin forţa fizică şi prin tehnica individuală. Datorită unui spirit de echipă am reuşit să îi blocăm. A contat mai mult ambiţia pe care noi am avut-o, am ţinut foarte mult să câştigăm acest meci", a declarat Răzvan Lucescu la GSP TV.

Lucescu a spus că echipa sa ar mai fi putut să marcheze, dar că jucătorii săi şi-au pierdut concentrarea.

"Un factor important au fost fazele fixe, în urma cărora am şi marcat, dar am şi reuşit să le respingem steliştilor atacurile, în condiţiile în care ei aveau la dispoziţie un Goian, Ghionea sau Kapetanos. Puteam să mai înscriem, însă ne-am pierdut concentrarea. Îi felicit pe băieţi, dar de mâine trebuie să ne concentrăm pe restul campionatului. Am bătut Dinamo, Steaua, am fost egali cu CFR şi Rapid şi aşa vreau să evoluăm şi contra celorlalte adversare", a mai spus Răzvan Lucescu.

Tehnicianul ardelenilor a explicat şi incidentul de la finalul partidei dintre el şi Sorin Ghionea, când cei doi s-au înjurat şi au fost la un pas să se ia la bătaie.

"Ghionea a aruncat cu mingea spre Roman, eu am interpretat gestul lui ca unul nesportiv, l-am înjurat, el mi-a răspuns şi aşa mai departe. Am vorbit după meci şi totul e în regulă", a precizat Lucescu.

Preşedintele echipei FC Braşov, Dinu Gheorghe, a declarat că jocul a fost foarte încrâncenat şi plin de tensiune, dar în cele din urmă ardelenii au meritat din plin victoria pentru că au avut mai multă ambiţie.

"Am jucat mai bine, am avut mai multe şanse de a marca, a fost un joc încrâncenat şi am meritat victoria. Răzvan a reuşit să îi surprindă pe cei de la Steaua cu tactica. Ne-am retras deliberat şi am încercat să îi surprindem pe spaţiile lăsate libere de ei. Am dat şi un gol dintr-o fază fixă şi sperăm să mai avem astfel de reuşite. Cred că a contat şi faptul că Marius Lăcătuş a fost suspendat pentru acest meci şi a stat în tribună", a declarat Dinu Gheorghe la GSP TV.

Mai multe articole despre:
Steaua Liga I Răzvan Lucescu FC Braşov Etapa a 19-a