Răzvan Bobulescu, reprezentant Alma Mater: Suntem gata să examinăm gratis toţi studenţii de la Spiru Haret care se simt nedreptăţiţi
Răzvan Bobulescu, reprezentant Alma Mater, consideră că diplomele de la Spiru Haret pot fi anulate retroactiv aşa cum s-a întâmplat şi cu permisele auto, iar "studenţii care se consideră nedreptăţiţi, pot fi examinaţi gratis". Declaraţia a fost făcută în cadrul unei intervenţii telefonice la Realitatea TV.
"Statul este singurul vinovat pentru situaţia de la Spiru Haret, pentru că a permis lobby-ul făcut de către universităţile particulare. Domnul Hârdău a avut dreptate când a acuzat Universitatea Spiru Haret că a controlat Parlamentul şi Ministerul Educaţiei. Eu cred că diplomele pot fi anulate retroactiv ca şi permisele auto, şi dacă sunt studenţi nedreptăţiţi, noi, profesorii de la stat, ne oferim să-i examinăm gratis. Dacă au obţinut diplomele corect, nu au de ce să îşi facă probleme, indiferent de perioada în care au terminat. Dacă au învăţat cum trebuie, sigur le-a rămas ceva noţiuni", a afirmat Răzvan Bobulescu.
Recent, fostul ministru al Educaţiei, Mihail Hârdău, a dezvăluit faptul că Universitatea Spiru Haret alături de alte universităţi particulare au controlat Parlamentul şi ministerul Educaţiei.