Război cu cuvinte dure între Horia Roman Patapievici şi Mircea Badea
Război între Mircea Badea şi Horia Roman Patapievici, după ce în două emisiuni, "Sinteza zilei" şi "În gura presei", realizatorul TV "a reuşit să ridice mârlănia masculină pe culmi încă mai înalte", în opinia scriitorului.
"Mircea Badea a reuşit să ridice mârlănia masculină pe culmi încă mai înalte. Mircea Badea a imaginat o scenetă, în care, prin deducţii absurde şi neruşinate, Elena Udrea era pusă să fie „cu ochii pe organ” şi să „stea cu gura numai pe organ”. Al cui organ?, se întreba inocent dl Badea; al lui Traian Băsescu, îşi răspundea tot dânsul, omniscient. Concluzia scenetei era că Elena Udrea stă cu gura pe organul lui Traian Băsescu. Cum poate fi calificat acest exerciţiu intelectual? Moralmente, ca abject. Jurnalistic, ca nul. Omeneşte, ca degradant", scrie intrigat Horia Roman Patapievici, în editorialul din Evenimentul Zilei.
În replică, Mircea Badea a anunţat pe blogul său personal că a făcut "un exerciţiu de stil folosind numele propriu Organ, (pe care chiar Doamna Udrea l-a scris cu mâna domniei sale), exerciţiu subtil şi inatacabil, iar Patapievici se gândeşte la p**a".
Horia Roman Patapievici este de părere că "cei care acceptă cu seninătate degradarea unui om nu sunt deci spectatori, nici doar părtaşi - sunt făptuitori. Sunt oameni care, sub aparenţa bunelor intenţii şi a grijii faţă de ţară, contribuie decisiv la distrugerea climatului general de decenţă din societatea noastră".