MENIU

Raul l-a egalat pe Inzaghi în fruntea clasamentului marcatorilor din cupele europene

Foto: Photobucket.com

Partida dintre Real Madrid şi AC Milan, din grupele Ligii Campionilor, a adus faţă în faţă cei mai mari golgeteri din istoria cupelor europene, Inzaghi şi Raul. Miercuri, a înscris doar Raul, care l-a egalat pe marele său rival în fruntea clasamentului, dar echipa câştigătoare a fost AC Milan, scor 3-2.

Real Madrid-AC Milan a adus pe lângă o confruntare între două echipe care au împreună în palmares 16 Cupe (Ligi) ale Campionilor şi duelul dintre cei mai mari marcatori din istoria cupelor europene.

Înaintea partidei, conducea Inzaghi cu un singur gol în faţa simbolului lui Real, însă "Raul Madrid" a deschis scorul în minutul 19 şi a bifat al 68-lea gol al său în cupele europene. Inzaghi nu a reuşit să-şi treacă şi el numele pe lista marcatorilor, dar s-a consolat cu faptul că Milan s-a impus chiar pe "Bernabeu", 3-2.

Dacă în clasamentul all-time al golurilor înscrise în cupe cei doi sunt la egalitate, în cel al reuşitelor din cea mai importantă competiţie inter-cluburi conduce căpitanul Realului. 

Clasamentul celor mai buni marcatori din istoria cupelor europene:

1-2. Raul (Real Madrid) 68

Filippo Inzaghi (AC Milan) 68


3. Gerd Muller (*) 62

4. Andrei Şevcenko (Dinamo Kiev) 61

5. Ruud van Nistelrooy (Real Madrid) 60


Clasamentul celor mai buni marcatori din istoria C1 (Cupa Campionilor sau Liga Campionilor):

1. Raul (Real Madrid) 66


2. Ruud van Nistelrooy (Real Madrid) 60

3. Andrei Şevcenko (Dinamo Kiev) 56

4. Thierry Henry (FC Barcelona) 51

5. Alfredo Di Stefano (*) 49

6. Filippo Inzaghi (AC Milan) 48

..(*) - retraşi din activitate
Mai multe articole despre:
top Raul Inzaghi golgeter marcator