RATB a înfiinţat, de vineri, linia 138
RATB va pune în circulaţie, începând de vineri, o nouă linie de transport, ca urmare a solicitărilor înregistrate de la călători, potrivit unui comunicat al companiei.
Linia 138 va funcţiona între Complexul Comercial Militari şi Piaţa 21 Decembrie, pe Bulevardul Iuliu Maniu, Strada Moineşti, Bulevardul Timişoara, Strada Răzoare, Şoseaua Pandurilor, Strada Prof. Dr. Rainer, Bulevardul Eroilor, Strada Ştirbei Vodă, Calea Victoriei, Strada C. A. Rosetti şi Bulevardul Nicolae Bălcescu.
La întoarcere, linia 138 va circula prin Bulevardul Regina Elisabeta, Bulevardul Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenţei, Pod Eroilor, Bulevardul Eroilor, Strada Prof. Dr. Bagdasar, Strada Răzoare, Bulevardul Timişoara, Strada Moineşti şi Bulevardul Iuliu Maniu.