MENIU

Rata şomajului a atins în SUA cel mai ridicat nivel din ultimii 25 de ani

Foto: emap.com

Rata şomajului a ajuns în SUA la 8,1%, în luna februarie. Acesta este cel mai ridicat nivel al ratei şomajului atins în SUA în ultimii 25 de ani.

Angajatorii americani au disponibilizat 651.000 de persoane în februarie, determinând un avans al ratei şomajului la un nivel maxim al ultimilor 25 de ani, în contextul în care companiile se confruntă cu dificultăţi din cauza recesiunii, potrivit unui raport guvernamental.

În timp ce acest nivel a fost în apropiere de cel de 648.000 estimat de economişti, cifrele pentru locurile de muncă pierdute în ianuarie şi decembrie au fost revizuite masiv în urcare.

Primele efecte ale crizei s-au resimţit pe piaţa imobiliară şi financiară. Cele mai multe locuri de muncă s-au pierdut pe Wall Street şi în domeniul construcţiilor. Altă industrie afectată este cea auto. Peste patru milioane de americani au rămas fără locuri de muncă de la începutul crizei.

Analiştii economici preconizează o schimbare dramatică a atitudinii consumatorului american. Dacă rata de economisire scăzuse la 0%, acum a crescut până la 5%, de frica americanilor de a nu rămâne fără slujbă. Oamenii sunt dispuşi să lucreze pe un salariu de două ori mai mic decât înainte.

O altă statistică spune că pierderea locurilor  de muncă este în creştere în a treia lună consecutiv, semn că această criză va mai dura, iar şomajul ar putea atinge chiar 10%.

Departamentul Muncii a anunţat că rata şomajului a crescut la 8,1% în februarie, până la ce ridicat nivel din decembrie 1983. Cifra s-a situat peste estimările pieţei, ce mizau pe un avans până la 7,9%, faţă de 7,6% în ianuarie.

Concedierile din ianuarie au fost revizuite la 655.000, iar cele din decembrie la 681.000, cel mai mare nivel din octombrie 1949.

Numărul şomerilor a atins în SUA 12,5 milioane 

Vestea că rata şomajului a depăşit în Statele Unite 8%, un nivel record pentru ultimii 25 de ani, i-a speriat pe americani. Mai rău este că previziunile pentru acest an sunt şi mai sumbre. Cei rămaşi fără serviciu au apelat la Oficiul Forţelor de Muncă. Dar ofertele sunt limitate şi multora le lipsesc calificările necesare. 

De la începutul crizei economice în 2007, aproape 4,5 milioane de americani au rămas fără locuri de muncă. O cifră îngrijorătoare, după cum a recunoscut chiar preşedintele Statelor Unite, Barack Obama. Numărul celor care au apelat la centrul de consiliere din cadrul Oficiului Forţelor de Muncă din New York aproape s-a triplat în ultimul an.

Poveştile celor veniţi la centrul de consiliere sunt diverse. Debora Prayh este studentă la ştiinţe politice şi criminologie. Speră ca la finalul facultăţii să se poată angaja în cadrul FBI. Are nevoie de bani să-şi plătească studiile şi de patru luni este căutarea unui job part-time. "Nimic. Absolut nimic. Am trimis CV-uri, am fost la interviuri, la târguri de muncă. Este foarte dificil, foarte, foarte dificil", spune Debora Prayh.

În prezent, numărul total al şomerilor din Statele Unite se ridică la 12,5 milioane de persoane. 

Mai multe articole despre:
SUA rata şomajului