MENIU

Raţ: "Ne motivează faptul că Piţurcă spune că avem doar şansa a patra la calificare"

Foto: www.tricolori.ro

Fundaşul echipei naţionale a României, Răzvan Raţ, a declarat, luni, că afirmaţiile pesimiste ale selecţionerului în privinţa şanselor de calificare la Campionatului Mondial din 2010 sunt motivante pentru tricolori şi nu îi demoralizează aşa cum greşit a speculat presa.

"Ne motivează faptul că domnul Piţurcă spune că avem doar şansa a patra la calificare", a spus Raţ, care s-a referit şi la partida amicală cu Croaţia: "Orice se poate întâmpla, putem pierde şi la un scor mare, dar putem şi câştiga. Este un avantaj că jucăm cu formaţia Croaţiei, este din fost Iugoslavie şi e apropiată ca stil de joc cu Serbia. Nu ne vom da bătuţi".

În ceea ce priveşte alegerea stadionului Steaua ca loc de disputare a acestui meci, Raţ a afirmat: "În ultimii ani ne-am simţit mai bine în provincie, în Bucureşti nu am fost primiţi aşa de bine. Echipa naţională trebuie să fie primită foarte bine, indiferent că joacă în Bucureşti sau în provincie. Indiferent de unde vin jucătorii convocaţi, tribunele trebuie să fie pline şi să ne încurajeze. Ce, dacă jucăm în Ghencea, Mutu şi Lobonţ trebuiesc înjuraţi? Acest lucru trebuie să îl înţeleagă suporterii pentru totdeauna".

Întrebat în privinţa confruntării cu colegul său de la Şahtior Doneţk, croatul Dario Srna, Raţ a răspuns: "Nu ştiu ce va fi pe teren, în primul rând nu ştiu dacă voi juca, pentru că este foarte mare concurenţa la echipa naţională".

Portarul primei reprezentative, Bogdan Lobonţ, a declarat: "Porţile naţionalei sunt deschise pentru oricine. România are foarte mulţi jucători talentaţi, care merită oricând să fie prezenţi în lotul echipei naţionale. Nu e prima dată când jucăm fără Mutu şi Chivu, o să fie puţin diferit faţă de cum ar fi fost cu ei, dar trebuie să disputăm şi acest meci şi ne dorim să o facem foarte bine, să pregătim foarte bine meciurile cu Serbia şi Austria".

Lobonţ nu consideră că meciul cu Serbia, din preliminarii, va fi decisiv pentru soarta calificări: "Noi ne dorim ca din orice meci să obţinem maximum posibil. Grupa este foarte echilbrată şi se poate întâmpla orice până la final. Sârbii sunt un popor luptător, care o să dea totul pe teren, dar la fel suntem şi noi şi vom face acelaşi lucru".

Întrebat dacă şi-ar dori să joace mai des amicale puternice, Lobonţ a afirmat: "Acest amical împotriva Croaţiei este binevenit. Nu putem să jucăm la câteva luni cu Brazilia şi Argentina, adversarii pe care îi avem sunt aleşi în funcţie de echipele din grupă".

Portarul echipei naţionale îl vede pe Costel Pantilimon un posibil urmaş al său între buturile României: "Îl mai ajut pe Pantilimon din când în când cu sfaturi, el poate fi următorul portar al naţionalei. Aşa cum am fost eu ajutat, aşa ajut şi eu acum, la rândul meu".

Lobonţ a mai spus că se aşteaptă să fie primit bine pe stadionul Steaua, "pentru că până la urmă e vorba de echipa naţională".

Echipa naţională a României va susţine un meci amical cu Croaţia, miercuri, de la ora 20:45, pe stadionul Steaua.