Raportul oficial al legiştilor: Michael Jackson a fost ucis! Familia cere dreptate
Moartea lui Michael Jackson a fost omucidere, este concluzia oficială a medicilor legişti de la poliţia din Los Angeles. Potrivit raportului autopsiei, Jackson a suferit o ''intoxicare acută cu propofol'', informează people.com.
Moartea lui Michael Jackson a fost provocată de o supradoză de propofol şi lorazepam. De asemenea, medicii legişti au descoperit în organismul cântăreţului şi medicamente precum midazolam, diazepam, lidocaină şi efedrină.
Familia lui Michael Jackson a anunţat că aşteaptă cu nerăbdare "ziua în care se va face dreptate" în cazul morţii artisului, relatează, Sky News.
Raportul complet al legiştilor, inclusiv analiza toxicologică, va rămâne în custodia poliţiei din Los Angeles, sub strictă supraveghere. Pe de altă parte, Conrad Murray, medicul personal al superstarului, urmează să fie acuzat oficial de ucidere şi să fie arestat săptămâna viitoare, potrivit site-ului New Musical Express. Fostul dermatolog al starului american, medicul Arnold Klein, va fi şi el pus sub acuzaţie, procuratura americană lucrând zilele acestea la instrumentarea cazului.
Medicul personal al artistului, dr. Conrad Murray, ar fi spus poliţiştilor că îl trata pe Jackson pentru insomnie. Tratamentul dura de şase săptămâni şi a presupus administrarea intravenos a 50 de miligrame de propofol în fiecare noapte.
Conştient de efectele acestui puternic anestezic, Murray a încercat să îl determine pe megastar să renunţe la el. În dimineaţa zilei de 25 iunie, însă, Murray a spus poliţiştilor că după nenumărate solicitări din partea artistului, a cedat şi i-a administrat 25 de miligrame de propofol diluat cu lidocaină (un alt anestezic).
Michael Jackson a murit la 25 iunie, la domiciliul său din Los Angeles, în urma unui stop cardiac.
Citeşte şi Medicul lui Michael Jackson va fi acuzat de omor prin imprudenţă - surse din justiţie
Ipoteză-şoc: Michael Jackson era mort de o oră la venirea paramedicilor