Raport al organizaţiei Salvaţi Copiii cu privire la respectarea drepturilor omului, trimis la Geneva
Scăderea de la an la an a calităţii învăţământului, problemele legate de accesul la educaţie al copiilor din familii modeste şi discriminarea copiilor romi se numără printre subiectele de îngrijorare semnalate de "Salvaţi Copiii România" într-un raport trimis Comitetului Naţiunilor Unite.
În ciuda tuturor progreselor înregistrate în domeniul legislativ şi al înfiinţării de instituţii şi agenţii guvernamentale specializate, cu atribuţii în domeniu, din punctul de vedere al organizaţiei Salvaţi Copiii, există o serie de subiecte de îngrijorare. Printre cele mai importante probleme semnalate în raport se numără lipsa instituţiilor de monitorizare independente la nivel local şi central, lipsa unui sistem eficient şi coerent de colectare a datelor, la nivel naţional şi existenţa unui monopol al statului asupra serviciilor sociale.
Potrivit raportului, în ţara noastră nu există un sistem de pregătire permanentă a cadrelor didactice, a asistenţilor sociali, juriştilor, poliţiştilor şi medicilor în domeniul drepturilor copilului. De asemenea, o altă problemă este lipsa posibilităţii reale a copiilor de a participa la deciziile luate în privinţa lor, consiliile copiilor trebuind să joace rolul unui for de reprezentare a tuturor elevilor dintr-o şcoală.
Raportul mai semnalează că în România există în continuare probleme în ceea ce priveşte accesul la educaţie al copiilor din familii modeste sau al copiilor cu nevoi speciale, iar numărul instituţiilor de învăţământ este insuficient. "Salvaţi Copiii" semnalează de asemenea existenţa, în continuare, a discriminării faţă de copiii romi, 80% dintre copiii care nu beneficiază de nicio formă de educaţie fiind de etnie romă.
Nivelul calităţii sistemului educaţional din România scade de la an la an, copiii români poziţionându-se pe locuri inferioare la toate evaluările internaţionale. În plus, există o lipsă de corelare între profilul sistemului de educaţie şi nevoia de forţă de muncă, fapt ce duce la creşterea ratei şomajului în rândul tinerilor cu studii superioare.
O altă neregulă semnalată în raportul înaintat Comitetului Naţiunilor Unite este lipsa de măsuri eficiente de protecţie a copiilor în faţa exploatării economice, peste 70.000 de copii fiind obligaţi să muncească în mediul rural, pe stradă sau la domiciliul altor persoane sau să cerşească, în timp ce ar trebui să meargă la şcoală.
Legislaţia care reglementează centrele de reeducare din România datează din anii '70, sistemul de justiţie şi legislaţia pentru minori nefiind armonizată cu prevederile legale internaţionale. Numărul copiilor deţinuţi în închisori pentru adulţi continuă să fie ridicat - 61% - şi aceştia nu beneficiază de programe adaptate nevoilor şi vârstei lor. De asemenea, cazurile în care există judecători specializaţi în cauze cu minori sunt foarte rare.