Rapid vrea să îl transfere pe portarul naţionalei Nigerului, Daouda Kassaly
Rapid nu renunţă la transferuri, chiar dacă e criză financiară. Vrea să aducă un portar titular în naţionala Nigerului. Daouda Kassaly are 25 de ani şi ultima dată a jucat în prima ligă cameruneză, la CotonSport.
"Vrem să suplinim absenţa lui Dani Coman. Totodată, ne-am gândit să nu rămânem cu doi portari în cazul în care vreunul dintre oamenii pe care îi avem va pleca" a declarat directorul general al Rapidului, Grigore Sichitiu.
Giuleştenii speră ca Daouda Kassaly să fie un câştig pentru echipă. Mai ales că ultimul transfer, sârbul Ivelja l-a încântat deja pe antrenorul Rada.