Rapid a învins Ankaraspor, la ultimul meci cu Vasile Maftei căpitan
Rapid a câştigat la limită, scor 1-0, meciul cu Ankaraspor, disputat joi, în cadrul cantonamentului din Germania. Acesta a fost ultimul meci al fundaşului Vasile Maftei în tricoul alb-vişiniu, el urmând să evolueze din sezonul următor la campioana Unirea Urziceni.
Rapid a evoluat în formula Straton - Maftei, Fernandes, Mardare, I. Stancu - Negru, Matic, Lazăr, Cesinha - Spadacio, Pinto. Pe parcurs, antrenorul Viorel Hizo i-a mai folosit pe Păun, Iencsi, Buga, Răduţă, Herea, Ioniţă, Grigorie şi Ionescu.
Vasile Maftei a jucat ultimul meci în tricoul Rapidului, formaţie la care a debutat acum mai mult de opt ani. Căpitan al giuleştenilor în ultimele sezoane, Maftei va evolua în sfârşit în Liga Campionilor, după ce a semnat pe trei ani cu campioana Unirea Urziceni, căreia i se va alătura în cantonamentul din Scoţia.
Rapid va disputa următorul amical pe 19 iulie, când îi va întâlni pe grecii de la Ergotelis.