MENIU

Rapid a câştigat în prelungiri pe terenul ultimei clasate, Gloria Buzău

Foto: NewsIn

Rapid a câştigat greu pe terenul ultimei clasate, Gloria Buzău, scor 1-0, în etapa a 30-a a Ligii I, cu un gol marcat în prelungiri de Joao Paulo Pinto. În repriza secundă, gazdelor li s-a refuzat un penalty, după un henţ al lui Ivelja.

Rapid a început meciul foarte bine şi şi-a creat câteva situaţii importante de a marca, rămase, însă, fără rezultat pe tabelă. Dacă Djalovic a irosit o situaţie bună luându-l de două ori la ţintă pe Diogo (24), buzoienii, deja retrogradaţi din punct de vedere matematic, au replicat prin Florin Sandu şi Poparadu, ale căror şuturi au fost respinse, însă, foarte bine de tânărul Andrei Marinescu.

În minutul 48, Joao Paulo Andrade a reuşit chiar să înscrie pentru Rapid, la capătul unei faze prelungite de atac, însă reuşita sa a fost anulată, corect, pentru ofsaid.

În finalul primei reprize, Ştefan Grigorie, aflat în atac, s-a trezit în postură de apărător al gazdelor, respingând cu capul la o centrare a lui Cesinha, în loc să trimită spre poarta goală, astfel că pauza a găsit tabela neschimbată.

La reluare, rapidiştii nu au mai avut aceeaşi limpezime în joc, probabil şi din cauză că "dirijorul" din prima repriză, Cesinha, şi-a lăsat inspiraţia la vestiare. Pe fondul căderii oaspeţilor, Gloria Buzău a traversat momente bune şi a reuşit să împingă adversarul tot mai aproape de poarta lui Marinescu. Mai mult, în minutul 55 buzoienii ar fi trebuit să beneficieze de un penalty, când Ivelja a jucat mingea cu mâna în propriul careu, însă centralul Ionel Ivan nu a acordat nimic, stârnind mânia jucătorilor, dar şi a publicului, care a scandat apoi în repetate rânduri "Hoţii! Hoţii!".

Gazdele au continuat să ia cu asalt poarta lui Marinescu şi şi-a creat mari ocazii prin Florin Sandu (77) şi Mera (78) la care tânărul portar rapidist a intervenit, însă, excelent. Meciul s-a dovedit a fi în cele din urmă unul al portarilor, Zimmermann făcând şi el minuni între buturile gazdelor şi respingând cu un reflex foarte bun un şut cu latul al lui Joao Paulo Pinto (80).

Meciul a devenit tot mai tensionat odată cu trecerea timpului, iar cu cinci minute înainte de final jucătorii chiar s-au încăierat în careul gazdelor, însă spiritele au fost rapid calmate de arbitru. Frustrarea rapidiştilor a fost reflectată şi de atitudinea antrenorului Viorel Hizo, care a fost de două ori pe punctul de a fi trimis în tribună pentru proteste vehemente la adresa arbitrului.

Când partida părea să se îndrepte spre o remiză albă, Joao Paulo Pinto a marcat golul victoriei Rapidului (90+1), la care o contribuţie importantă a avut şi Răduţă.

Dacă în cele din urmă a reuşit să câştige trei puncte la Buzău, Rapid a pierdut, totuşi, un jucător important în vederea derby-ului de etapa viitoare cu Steaua. Căpitanul Vasile Maftei va fi suspendat pentru cumul de avertismente, după ce a primit un cartonaş galben.

Caseta tehnică:

GLORIA BUZĂU - RAPID 0-1 (J. P. Pinto 90+1)

Gloria: Zimmermann - Cojocnean, Mera, Diogo, Siminic - Ad. Popa (Raţiu 84), Poparadu, Sanchez (Garcia 64), Fl. Sandu - Axente (Cl. Ionescu 55), Chiţu. Antrenor: Constantin Cârstea.

Rapid: Marinescu - Maftei, R. Fernandes, M. Constantin, Ivelja - Şt. Grigorie (J.P. Pinto 60), J.P. Andrade (Herea 60), Spadacio, C. Lazăr, Cesinha - Djalovic (Răduţă 78). Antrenor: Viorel Hizo.

Cartonaşe galbene: Cojocnean 55 / Grigorie 58, Maftei 70, Răduţă 86, Marinescu 90+3

Arbitri: Ionel Ivan - Gero Szabo, Vladimir Urzică

Stadion: Gloria; Spectatori: 5.000.

Vezi aici cum s-a desfăşurat partida Gloria Buzău - Rapid, scor 0-1.

Mai multe articole despre:
Liga I Rapid Etapa a 30-a Gloria Buzău