MENIU

Raikkonen a câştigat Grand Prix-ul de Formula 1 al Belgiei

Button a abandonat în debutul cursei de la Spa, ca urmare a unui acroşaj, astfel că avansul său în fruntea clasamentului general s-a micşorat la 16 puncte.

Îi prieşte lui Kimi Raikkonen la Spa-Francorchamps. Până acum a avut un cenuşiu sezon 2009, însă azi, în Marele Premiu al Belgiei, a trecut primul linia de sosire şi a câştigat pentru a patra oară cursa din Ardeni.

Finlandezul de la Ferrari l-a devansat cu mai puţin de o secundă pe italianul Giancarlo Fisichella (Force India), care plecase din pole-position, în timp ce pe locul trei a terminat germanul Sebastian Vettel (Red Bull). A fost a 12-a din cele 17 etape ale Campionatului  Mondial de Formula 1, una pe care liderul la zi a ierarhiei generale, britanicul Jenson Button (Brawn), nu a reuşit să o termine.

Un acroşaj în primul tur între el şi francezul Romain Grosjean (Renault) a determinat un carambol în care au mai fost angrenaţi Lewis Hamilton (McLaren) şi Jaime Alguersuari (Toro Rosso), toţi patru fiind nevoiţi să abandoneze. De remarcat că cel mai încet pilot din campionat, italianul Luca Badoer s-a dovedit imediat după aceea cel mai rapid pe un tur de pistă, însă în regim de safety-car.

În turul 5 (din 44) Raikkonen l-a depăşit pe Fisichella, ordinea primilor doi menţinându-se aceeaşi până la final. Este a 18-a victorie din carieră a lui Raikkonen şi prima după Grand Prix-ul Spaniei, din aprilie 2008. Următoarea cursă se va disputa la Monza, pe 13 septembrie.

Clasament cursă: 1. Kimi Raikkonen (Ferrari); 2. Giancarlo Fisichella (Force India); 3. Sebastian Vettel (Red Bull); 4. Robert Kubica (BMW); 5. Nick Heidfeld (BMW); 6. Heikki Kovalainen (McLaren); 7. Rubens Barrichello (Brawn); 8. Nico Rosberg (Williams).

Clasament general: 1. Jenson Button (Brawn) - 72 p; 2. R. Barrichello - 56 p; 3. S. Vettel - 53 p; 4. Mark Webber (Red Bull) - 51,5 p; 5. K. Raikkonen - 34 p; 6. N. Rosberg - 30,5 p; 7. Lewis Hamilton (McLaren) - 27 p; 8. Jarno Trulli (Toyota) / 22,5 p.