Radu Paraschivescu: Stăpâni şi slugi
Cu peste două săptămâni în urmă, Dumitru Dragomir, una dintre cariatidele tranziţiei româneşti, fost miliţian, actualmente preşedinte de ligă fotbalistică, om de afaceri şi pseudoguru gâdilat la coarda presimţirilor de o falangă de falşi reporteri, a servit naţiei o descoperire riscantă în însăşi radicalitatea ei: întreaga lume e compusă din stăpâni şi slugi. Înaltul gânditor a emis cugetarea după ce un partener de pocher şi mojicii televizate şi-a concediat antrenorul pe motiv de inaderenţă la slugărnicia pretinsă din lojă.
Nevertebratele post-1989 au, ce-i drept, obiceiul de-a detesta coloana vertebrală. Invitat să se pronunţe în chestiunea demiterii, Dumitru Dragomir a livrat spectacolul unui om care, deşi a trăit minunat în comunism, regretă vremea proprietarilor de şerbi, a plantatorilor şi a stăpânilor de sclavi. „Peste tot e aşa, nene“, l-a lămurit el pe ziaristul încremenit într-un surâs conjunctural. Acesta din urmă n-a reuşit, în ciuda eforturilor, să-şi convingă interlocutorul că lumea a evoluat, că, dincolo de drepturi şi obligaţii, un contract presupune exercitarea unor competenţe şi că nu e o ruşine să fii angajat (nu slugă), după cum nu e un merit să fii patron (nu stăpân).