Radu Naum se pare că vrea să plece de la GSP TV
Directorul postului cu profil sportiv se gândeşte să părăsească televiziunea din Băneasa, ca urmare a despărţirii GSP TV de redacţia sport a Antenei 1.
Proiectul GSP TV, demarat în vara anului trecut, este pe cale să rămână fără unul dintre oamenii de bază, directorul postului, jurnalistul Radu Naum, luând în calcul despărţirea televiziunea în fruntea căreia se află de 13 luni.
Televiziunea cu profil sportiv, parte a trustului Intact, a început să emită în data de 25 iulie 2008, după ce a obţinut drepturile de transmisie a meciurilor din Liga I. Fricţiuni între grupul de presă al lui Dan Voiculescu şi operatorul de cablu RCD-RDS, care a co-finanţat participarea la licitaţie, au determinat apariţia, în 23 iulie 2009, a unui alt post cu profil sportiv, Digi Sport, care a atras practic o parte din publicul GSP TV, transmiţând în fiecare etapă trei meciuri din Liga I.
În plus, mai mulţi comentatori şi moderatori de la GSP TV, precum George Dobre, Dan Ştefănescu sau Ionuţ Angheluţă au părăsit postul din Băneasa pentru televiziunea RDS, fără a mai aminti de o serie de oameni din personalul tehnic.
Mai multe despre posibila plecare a lui Radu Naum pe blogul lui Dragoş Stanca, la
http://www.dstanca.ro/2009/radu-naum-ia-in-calcul-despartirea-de-gsp-tv.html