MENIU

Radu Duda: De 12 ani sunt atacat în permanenţă, iar Regele Mihai de 60 ani

Foto:cityfm.ro

"Sunt atacat de 12 ani în permanenţă, iar Regele de 60 de ani. Rostul pentru care m-am angajat într-o astfel de situaţie publică, mai puţin obişnuită pentru un membru al Familiei Regale, a fost acela de a da un exemplu. Va fi o campanie curată, vă asigur", a declarat Principele Radu Duda.

Acesta a adăugat că atuurile sale în campania pentru Preşedinţia României sunt competenţa, neutralitatea, echilibrul în calitatea sa de membru al Familie Regale, dar şi importanta reputaţie internaţională cumulată cu experienţa în reprezentarea statului român.

"În ultimii opt ani am acţionat în primul rând în susţinerea intreselor statului român, nu în interes politic. Cât am fost reprezentant special al Guvernului am făcut eforturi pentru consolidarea statului român şi a naţiunii, a intereselor naţionale româneşti", a mai spus Principele Radu.

Principele Radu petrece Sărbătorile de Paşte la Iaşi, alături de Regele Mihai, Regina Ana şi Principesa Margareta. În seara zilei de sâmbătă, a participat la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană, iar duminică a vizitat mai multe obiective pe raza municipiului Iaşi.

Principele Radu şi-a anunţat candidatura pentru Preşedinţie în cursul săptămânii trecute.