MENIU

Radu Berceanu vrea fonduri extrabugetare pentru Autostrada Transilvania

Foto: 1235.ro

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, susţine că fondurile alocate pentru finanţarea autostrăzii Transilvania vor fi mai puţine, deoarece încasările la bugetul de stat sunt în scădere în 2009 şi 2010, astfel că vor trebui găsite şi alte surse de finanţare.

Ministrul Transporturilor a inspectat vineri lucrările de pe tronsonul C3 al autostrazii Transilvania, cuprins între Suplacu de Barcău şi Borş, în judeţul Bihor. Primul popas la autostradă a fost făcut la podul din apropierea comunei bihorene Tăuteu, unde, în urmă cu trei săptamâni, o grindă din beton de 13 tone, instalată provizoriu pe un pod, s-a  prabuşit. Ministrul a dat repede un verdict în acest caz. "Bechtel plăteşte chestia asta. Clar. Şi se dă drumul mai departe. Gata!" a spus Berceanu.

La finalul vizitei, ministrul a vorbit despre dificultăţile pe care firma constructoare i le-a semnalat. Una dintre acestea este chiar în zona unde autostrada intră în judeţul Bihor, la Suplacul de Barcău, unde se construieşte cel mai mare viaduct din Europa de sud-est, în lungime de 1,8 kilometri.

"Am discutat despre o serie întreagă de instalaţii petroliere care sunt  imediat după pod şi a căror relocare costă enorm de mult. La ora actuală, estimările sunt de 15-16 milioane de euro. O să încercăm să discutăm cu cei de la Petrom, cărora le aparţin, pentru că ele nu mai sunt în producţie şi Petrom oricum avea obligaţia să ecologizeze zona", a precizat Radu Berceanu.

Ministrul Transporturilor a mai explicat că, în prezent, se caută şi alte surse de finanţare pentru autostradă, însă nu a dorit să le dezvăluie. "Trebuie să  încercăm să mai ieşim din unica variantă, banii de la buget, care se vede clar că sunt extrem de puţini, mai ales anul ăsta şi poate şi la anul, când nu avem aşa încasări bugetare încât să putem să continuăm toate lucrurile astea", a declarat Berceanu.

El a mai afirmat că nu se pune în discuţie modificarea sau renunţarea la contractul cu americanii de la Bechtel. "Dacă nu continuăm lucrările, ne costă bani să le conservăm şi nu ne permitem să pierdem bani" a spus Radu Berceanu.