MENIU

Radomir Antic: "Am avut o seară perfectă, formăm o echipă adevărată"

Foto: http://www.radurestivan.ro/wp-content/uploads/2009/03/radomir_antic.jpg

Selecţionerul Serbiei, Radomir Antic, a declarat, sâmbătă, după victoria cu România, scor 5-0, că elevii săi au format o echipă adevărată, aşa cum a fost pe tot parcursul preliminariilor, dar acest succes a fost unul excepţional, informează presa din Belgrad.

"Ce pot să spun este că am avut o seară perfectă, o seară completă. Am confirmat în acest meci ceea ce am făcut şi în restul campaniei, am jucat de o manieră entuziasmantă şi am făcut un joc foarte bun. Am dovedit că formăm o echipă adevărată", a spus Antic.

Mijlocaşul Milan Jovanovic, autorul ultimelor două goluri, este încântat de faptul că Serbia şi-a asigurat prezenţa la Mondial cu o etapă înainte de încheierea preliminariilor. "Faptul că am terminat pe primul loc într-o grupă atât de dificilă şi ne-am calificat la Campionatul Mondial cu o etapă înainte înseamnă enorm pentru noi", a afirmat acesta completat de Stankovic: "Sunt foarte fericit pentru ce am reuşit, îi mulţumim selecţionerului Antic pentru că ne-a dat încredere pentru a juca un fotbal foarte bun".

Echipa naţională a României a suferit prima înfrângere sub comanda lui Răzvan Lucescu, fiind învinsă sâmbătă de Serbia, la Belgrad, scor 5-0, în Grupa a 7-a de calificare la CM 2010, rezultat în urma căruia reprezentativa plavilor şi-a asigurat prezenţa la Campionatul Mondial.