MENIU

Q-magazine: Necolaiciuc, arestat într-o închisoare privată

Mihai Necolaiciuc se află într-o închisoare privată din Florida, scrie Q-magazine. Este vorba de penitenciarul este Glades County Detention Center, situat într-o localitate apropiata Floridei, Moore Haven.

Potrivit Q-magazine, fostul şef al CFR a fost transferat în iulie, câteva zile, şi la Lee County Jail, o închisoare de maximă securitate, însă a ajuns înapoi la centrul Glades care este destinat exclusiv imigranţilor.

Un angajat al penitenciarului a povestit că fostul şef al CFR este închis într-una dintre cele patru încăperi ale centrului, alături de alţi zeci de deţinuţi. Penitenciarul are şi sală de sport şi o cameră în care deţinuţii se pot uita la televizor.

Arestat în 26 iunie 2009 de către Tribunanul Districtual din Florida, Mihai Necolaiciuc a fost reţinut de către autorităţile americane pe 18 iunie, pentru şedere ilegala pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

În România, Mihai Necolaiciuc este acuzat de prejudicierea căilor ferate româneşti cu peste 100 de milioane de dolari.

Mai multe articole despre:
CFR Florida