MENIU

Putin spune că nu este exclus ca evenimentele de anul trecut din Osetia să se repete

Foto: timeinc.net

Premierul Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, susţine că nu este exclus ca evenimentele din luna august de anul trecut din Osetia de Sud să se repete, având în vedere poziţia conducerii georgiene actuale, informează RIA Novosti, citată de RADOR.

"Pentru Georgia va fi însă mult mai dificil să facă acest lucru, întrucât Rusia dă garanţii serioase pentru securitatea Osetiei de Sud şi a Abhaziei", a avertizat Vladimir Putin. El a precizat că Rusia va dezvolta cu aceste republici acelaşi gen de relaţii pe care le are cu statele independente, indiferent de opinia celor cărora nu le convine acest lucru.

Anul trecut, în noaptea de 7 spre 8 august, trupele georgiene au încercat să recucerească prin forţă controlul asupra regiunii separatiste Osetia de Sud, ceea ce a determinat Moscova să-şi trimită trupele pe teritoriul georgian într-un război care a durat cinci zile şi care s-a încheiat cu un armistiţiu, negociat de Uniunea Europeană. La sfârşitul lunii august 2008, Moscova a recunoscut independenţa celor două teritorii separatiste georgiene, Osetia de Sud şi Abhazia, consfinţind înfrângerea Georgiei.

Premierul rus a reamintit că atât Osetia de Sud, cât şi Abhazia au solicitat de nenumărate ori sub diverse forme Rusiei să fie admise în componenţa acesteia sau să li se recunoască independenţa.

Putin a afirmat că reprezentanţii Rusiei au discutat în repetate rânduri cu actuala conducere georgiană acest subiect.  "Da, da, înţelegem, aşa vom proceda, acesta a fost răspunsul, dar în realitate au făcut totul exact invers: presiuni militare, restrângerea autonomiei şi într-un final agresiunea, crimele care făcut numeroase victime în rândul populaţiei paşnice, în rândul militarilor", a explicat Vladimir Putin.

Premierul de la Moscova, care a împlinit zilele acestea zece ani de când se află la conducerea ţării, a repetat că Rusia nu avea dreptul şi nu putea să lase la greu nici Osetia de Sud, nici Abhazia şi a luat singura decizie corectă: apărarea popoarelor abhaz şi sud-osetin, recunoscând independenţa republicilor.

Potrivit lui Vladimir Putin, baza juridică privind cooperarea bilaterală se consolidează. "Am mai pregătit aproximativ 40 de acorduri cu Abhazia în diverse domenii de colaborare şi sunt convins că acestea vor avea efecte asupra prosperităţii popoarelordin Abhazia şi din Rusia", a  precizat premierul.

"Dacă vor să înveţe ceva din evenimentele din august anul trecut, atunci ar trebui să înveţe că discuţiile de pe poziţii de forţă sunt fără perspective", a avertizat Vladimir Putin referindu-se la georgieni. El a menţionat în context că Tratatul de prietenie şi cooperare prevede acordarea de asistenţă militară din partea Rusiei pentru Abhazia.

La rândul său, preşedintele rus Dmitri Medvedev a promis sâmbătă Osetiei de Sud mai mult ajutor, inclusiv de ordin militar, relatează RIA Novosti.

Mai multe articole despre:
Osetia de Sud Dmitri Medvedev Vladimir Putin