Putin a dovedit că este şi un bun cântăreţ, la o serbare şcolară
O elevă dintr-o şcoală moscovită a trăit un adevărat coşmar când vocea i-a cedat din cauza emoţiei, într-un spectacol la care asista premierul Vladimir Putin, care i-a venit însă în ajutor dând dovadă de un talent surprinzător, relatează AFP.
Katia Kazakova s-a pierdut în faţa camerelor televiziunii NTV, dar intransigentul Putin i-a venit în ajutor, cântând cu ea o melodie sovietică din al Doilea Război Mondial. "Focul dansează în cuptorul strâmt/Pe lemne, răşina este o lacrimă/ Iar în bordei un acordeon cântă/ Surâsul tău şi ochii tăi", a intonat Putin.
Premierul rus s-a dus în această şcoală unde veteranii veniseră să vorbească despre experienţele lor din al Doilea Război Mondial, la festivităţile ce marchează armistiţiul în Rusia. Talentele muzicale ale lui Putin nu erau cunoscute publicului până acum, în timp ce toată lumea ştie că este expert în judo.