Pustai spune că echipa sa mai are şanse minime de salvare de la retrogradare
Antrenorul lui Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, a declarat sâmbătă că în urma înfrângerii cu Farul echipa sa mai are şanse minime de a rămâne pe prima şansă, iar jocul rezultatelor va fi decisiv.
Tehnicianul a motivat şi cererea expresă a echipei sale de a avea arbitri străini la acest meci. "Am solicitat arbitri străini nu pentru că ar fi mai buni, ci pentru a nu exista suspiciuni. E omeneşte să greşeşti, dar e diabolic să perseverezi în greşeală", a explicat Pustai, care a refuzat să comenteze dacă golul marcat de Bud a fost anulat corect pe motiv de ofsaid sau nu.
"Am avut un meci greu, cu o echipă bună, care a obţiut puncte cu Dinamo şi Unirea Urziceni. Îi felicit pe jucători, pentru că s-au mobilizat foarte bine. Regret însă că se apropie finalul campionatului. După meciul cu Steaua am schimbat sistemul de joc, iar jucătorii şi-au schimbat în ultimul timp atitudinea. Dacă jucam aşa tot returul nu se mai punea problema punctelor, însă regretele sunt acum tardive", a spus Cămui.
Secundul Iovănescu s-a declarat deranjat de venirea arbitrilor străini, replicând că nu Farul a cerut brigadă din afara ţării. "Farul e cea mai dezavantajată echipă. Nu cred că o greşeală de arbitraj ar fi influenţat rezultatul final", a spus secundul Farului, care a ţinut să aprecieze revenirea lui Gerlem. "Am avut încredere în el, şi-a recunoscut vina şi toată săptămâna a fost un alt Gerlem", a spus Iovănescu despre autorul primului gol.
Farul Constanţa a învins sâmbătă formaţia Gaz Metan Mediaş, scor 2-0, prin golurile marcate de Gerlem şi Voiculeţ, într-un meci jucat în penultima etapă a Ligii I.