Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: "Fiii bisericii, parlamentarii, sper că se vor opune legalizării prostituţiei"
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica, a spus în direct la emisiunea "Realitatea Zilei" că instituţia pe care o reprezintă va lupta pentru a nu se pune în aplicare un proiect legislativ care prevede legalizarea prostituţiei. Părintele Stoica şi-a exprimat speranţa că parlamentarii care sunt "fiii bisericii" vor ţine cont de dorinţa majorităţii românilor care sunt într-o mare măsură creştini.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica, a declarat că, departe de a rezolva o problemă socială gravă, "legalizarea prostituţiei ar duce la agravarea problemei sub forma unei sclavii motivate financiar care contribuie la intensificarea degradării sociale, la proliferarea unor boli, la creşterea numărului divorţurilor, iar femeile care sunt prinse în capcana acestui flagel ar fi iremediabil afectate şi din punct de vedere sufletesc dar şi trupesc din perspectiva demnităţii lor în societate".
Părintele Constantin Stoica a îndemnat la căutarea cauzelor acestui fenomen care în opinia sa sunt sărăcia, criza morală şi a anunţat că există între instituţiile sociale ale bisericii şi aşezăminte sociale vcare se ocupă de rezolvarea acestei probleme.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a spus că biserica va lupta pentru nelegalizarea prostituţiei prin aducerea la cunoştinţa opiniei publice a poziţiei bisericii care probabil coincide cu opinia imensei majorităţi a poporului român care într-o măsură covârşitoare este creştin. Constantin Stoica a spus că, ori de câte ori apar astfel de probleme pe agenda publică, Patriarhia primeşte multe solicitări pentru a interveni ca astfel de proiect legislativ să nu fie pus în practică. "Sperăm că senatorii şi deputaţii care sunt şi fii bisericii, dar şi reprezentanţii în Parlament ai comunităţilor care i-au trimis acolo, să ţină cont de voinţa majorităţii", a mai declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.