Punctul de pensie ar fi trebuit să crească la 45% din salariul mediu
Astăzi este rândul pensionarilor să iasă în stradă. Nemulţumiţi de faptul că punctul de pensie nu a fost majorat la 45% din salariul mediu pe economie de la 1 ianuarie 2009 aşa cum li s-a promis, mii de pensionari vor picheta prefecturile din ţară şi Guvernul. Oamenii mai cer o lege unică a pensiei şi eliminarea pensiilor speciale.
Potrivit deciziei luată de comun acord de patronatele, sindicatele şi Ministerul Muncii, punctul de pensie ar fi trebuit majorat la 45% din salariul mediu pe economie de la 1 martie.
Pensionarii ar fi urmat să primească retroactiv şi banii pe lunile ianuarie şi februarie. Pensiile au crescut ultima oară cu 20% în octombrie anul trecut iar în prezent pensia medie lunară este de 620 de lei. Cele mai mici pensii din sistemul public de stat le au cei care au lucrat în agricultură. Un fost agricultor primeşte în medie o pensie de 290 de lei.
Un milion 400 de mii de oameni au pensia cuprinsă între 500 şi 750 de lei. Circa 900 de mii de pensionari ridică lunar de la poştă între 200 şi 400 de lei. Sunt şi pensionari, aproximativ 130 de mii cu pensii de 2 mii, până la 3 mii de lei lunar. Cei mai fericiţi ridică de la poştă peste 4 mii 500 de lei, însă numărul lor este de ordinul sutelor. De la 1 octombrie 2009 guvernul a hotărât ca pensia minimă garantată să crească la 350 de lei.