PSD şi PDL au căzut de acord ca România să ia un împrumut de la FMI doar dacă se dovedeşte necesar
Liderii PSD le-au cerut celor de la PD-L, în şedinţa coaliţiei de astăzi, să ofere garanţii că un împrumut de la FMI va fi contractat doar dacă este necesar, PSD avertizând PD-L, ca deţinător al ministerelor economice, că va avea cele mai mari dificultăţi în a explica populaţiei costurile acestei măsuri.
Potrivit unor surse din PSD, social-democraţii au spus că nu sunt de acord cu un împrumut de la FMI decât dacă, în urma unor analize, se dovedeşte că România are nevoie de finanţare externă. Liderii PSD i-au avertizat pe pedelişti că ei vor suporta costurile de imagine ale unui eventual acord restrictiv cu FMI, ca deţinători ai ministerelor economice. PSD ar fi cerut garanţii să nu fie afectate prin acest acord măsurile de protecţie socială.
În schimb, cei de la PDL au explicat că nu s-au început negocieri cu FMI, aşa cum au înţeles pesediştii, şi că orice decizie va ţine cont ca acest acord să fie acceptat de ambele componente ale coaliţiei şi să fie contractat doar în caz de necesitate.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni, în Parlament, că România poate accesa fondurile puse la dispoziţie de UE doar prin încheierea unui parteneriat cu FMI, precizând că împrumutul este necesar în contextul în care sectorul privat nu va putea rambursa datoria externă de 24 de miliarde de euro în 2009.