Protestul pensionarilor din Galaţi s-a transformat într-o ceartă generală
Pensionarii din Galaţi s-au certat la pichetare, acuzându-se reciproc de propagandă electorală.
Peste o sută de vârstnici de la toate organizaţiile de pensionari din
Galaţi s-au certat, joi, în timpul unui pichet organizat în faţa
sediului Prefecturii, după ce fiecare organizaţie a început să facă
propagandă partidului pe care îl susţine.
Bătrânii au vrut să-şi manifeste nemulţumirea faţă de proiectul
de lege privind sistemul unitar de pensii, pe care Guvernul vrea să
şi-l asume în faţa Parlamentului. În nota de protest, ei au cerut
Executivului să nu aprobe modificarea prevederilor Legii 19 din 2000
referitoare la corelarea, la începutul fiecărui an, a pensiilor cu
salariul mediu brut. Aceştia consideră că o asemenea modificare ar avea drept
consecinţe stoparea majorării pensiilor în funcţie de creşterea
salariilor, indexarea sporadică a pensiilor doar cu rata inflaţiei şi
creşterea numărului de pensionari aflaţi sub pragul sărăciei.
Manifestaţia pensionarilor s-a transformat într-o ceartă generală după ce
protestatarilor li s-a alăturat Vasile Panţuş, preşedintele Alianţei Pensionarilor pentru
Conciliere. Panţuş i-a acuzat pe colegii de la celelalte structuri că
sunt aserviţi PSD-ului, căruia îi fac jocurile înaintea startului
oficial al campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. În
acelaşi timp, el a lăudat prestaţia preşedintelui Traian Băsescu, care
candidează pentru un nou mandat la Cotroceni. "Ce a luat Iliescu v-a
dat Băsescu", a strigat Vasile Panţuş. Afirmaţiile lui au generat
indignarea celorlalţi protestatari, care l-au acuzat, la rândul lor,
că face campanie PDL-ului şi candidatului acestuia. În vacarm s-au
auzit şi cuvinte injurioase.
Când s-au liniştit, pensionarii au desemnat câţiva reprezentanţi care
au intrat în Palatul Prefecturii, pentru a depune nota de protest
conţinând revendicările lor. Ei au fost primiţi de subprefectul
judeţului Galaţi, Paul Florea, care şi-a asumat angajamentul că o va
transmite Guvernului.