Protestatarii de la Chişinău se îndreaptă din nou spre Guvern
Protestatarii de la Chişinău care au încearcat luni seara să se apropie de Parlament au renunţat în cele din urmă şi au dat curs apelului liderului liberal-democrat Vladimir Filat, care i-a îndemnat să se întoarcă în Piaţa Adunării Naţionale, în faţa Guvernului.
Tinerii care se îndreptau luni seară spre Preşedinţie, după ce manifestaseră la Guvern, s-au oprit pe bulevardul Ştefan cel Mare, de unde au încercat să avanseze spre Parlament. Ei s-au apropiat la circa zece metri, iar forţele de ordine se pregăteau să intervină, mai ales că un grup de manifestanţi - despre care poliţia spune că erau sub influenţa alcoolului - încercau să-i provoace îndemânând la acţiuni în forţă.
Liderul PLDM i-a îndemnat însă pe tineri să meargă înapoi spre Guvern şi să revină marţi dimineaţă, la ora 10:00, când vor avea şi autorizaţia necesară pentru protest. Manifestanţii au dat curs cererii insistente a lui Vlad Filat şi se îndreaptă către sediul Guvernului, unde cu câteva ore mai înainte circa 10.000 de persoane s-au reunit spontan pentru a protesta faţă de rezultatele alegerilor, care au consfinţit o victorie categorică a comuniştilor, aflaţi de opt ani la putere.