Proprietarul unei stâne din Covasna este cercetat pentru spânzurarea a doi câini
Proprietarul unei stâne din comuna Vâlcele, judeţul Covasna, este cercetat de Postul de Poliţie din satul Araci pentru cruzime faţă de animale, după ce ar fi spânzurat de grinda unui hambar doi câini pe care îi deţinea.
Potrivit aceleiaşi surse, omul are o stână în localitate şi de obicei ţinea câinii respectivi la stână, pe timp de noapte, iar când i-a adus acasă ei i-au mâncat două oi. Supărat pe cele două patrupede, proprietarul s-a enervat şi a spânzurat cei doi câini de grindă, într-un hambar aproape de stradă, fapt care a permis fotografierea lor.
În acest caz poliţiştii au început cercetarea penală, pentru cruzime faţă de animale, iar vinovatul riscă amendă penală de la 1.000 la 10.000 de lei sau închisoare de la 6 luni la 3 ani.