Proprietarii de maşini vechi au umplut ziarele şi Internetul cu oferte
Programul rabla a revigorat vânzările de maşini second hand la Timişoara. Acum, la mare căutare sunt Daciile mai vechi de 10 ani. Proprietarii sunt mulţumiţi că scapă de vechituri şi se aleg şi cu ceva bani.
"Păi m-am gândit să o scot la vânzare, să mai scot ceva bănuţi pe ea, să mai scot din investiţie, dacă se poate", a declarat Daniel Martinescu, vânzător.
Toate rubricile şi site-urile de mică publicitate sunt pline de oferte. Oamenii îşi vând rablele celor care le dau mai departe la casat.
"O maşină veche, din câte am studiat eu, e la 400 - 500 de euro. Mi se pare un lucru acceptabil", a spus Cosmin Benea, cumpărător.
Cei care au ceva bani puşi de o parte pentru o maşină nouă, câştigă cel mult 500 de euro dintr-o astfel de afacere. Dar doritorii de rable nu lipsesc.