MENIU

"PROMOŢIILE ACUM: ce funcţionează şi ce nu?" - primul eveniment SMARK adresat comunităţii profesioniştilor în marketing

Foto: smark.ro

SMARK iniţiază SMARK KnowHow Series, o serie de evenimente dedicate comunităţii profesioniştilor în marketing cu o temă extrem de relevantă pentru planul de business şi de comunicare al marketerilor în această perioadă: dezvoltarea promoţiilor.

Sub denumirea "PROMOŢIILE ACUM: ce funcţionează şi ce nu?", evenimentul va avea loc în perioada 9-10 iulie 2009, la Rin Grand Hotel.

“Evenimentul e gândit astfel încât să pună în faţă în faţă marketerii, agenţiile de publicitate şi specialiştii în promoţii pentru a dobândi o înţelegere comună şi corectă asupra contextului actual în care se dezvoltă promoţiile. Se investesc mulţi bani în asta acum, iar consumatorii nu răspund întotdeauna, chiar şi dacă premiile sunt mari sau reducerea de preţ, substanţială. Ar trebui, prin urmare, să aflăm ce funcţionează şi ce nu, învăţând din experienţa altora şi uitându-ne pe date”, a declarat Costin Radu, managing partner IQads şi SMARK şi moderator al evenimentului.

“Piaţa de evenimente s-a maturizat suficient de mult –  şi nevoile de informare ale marketerilor, de asemenea – e momentul să depăşim etapa discuţiilor generaliste de genul marketingul încotro?. SMARK KnowHow Series îşi propune să ofere comunităţii de marketeri un conţinut relevant şi centrat pe nevoile lor punctuale şi, cel mai important, aplicabil în jobul de zi cu zi, astfel încât să perceapă timpul petrecut la eveniment ca pe o investiţie reală şi nu doar o ocazie de a se întâlni cu colegii de breaslă”, a spus Miruna Antonescu, director de marketing, SMARK.

Prima zi a evenimentului este rezervată unei conferinţe pe parcursul căreia invitaţii vor încerca să răspundă la cele mai presante şi relevante întrebări legate de promoţii şi mecanisme promoţionale de actualitate.

În cea de-a doua zi, SMARK a programat un workshop susţinut de reputatul specialist în strategie John Griffiths - fondator al Planning Above and Beyond. Workshopul care va aprofunda tematica promoţiilor şi se va concentra pe dezvoltarea abilităţilor participanţilor de a realiza o strategie promoţională coerentă.

Printre speakerii confirmaţi deja se numără specialişti internaţionali şi locali cu vastă experienţă în marketing: Douglas Graeme, senior planner - Wieden + Kennedy, Paul Coleman, senior planner - Wieden + Kennedy, John Griffiths, founder - Planning Above and Beyond, Ştefan Teodorescu, director de marketing - Fabryo, Elena Şerban, marketing director - Albalact, Camelia Panait, group brand manager for mainstream and value brands - Ursus Breweries, Tudor Fulea, managing partner - TruMedia Research, Gabriela Terchilă, managing director - Proximity România, Sorin Totora, BCC trade marketing manager - Bayer, Cosmin Nae, consultant - Brennan Research & Consultants, Elena Ioniţă, planning director - Leo Burnett şi Ştefan Chiriţescu, head of planning - Graffiti BBDO.

Invitaţii vor analiza ce presupune, în acest moment, eficienţa în promoţii şi mecanisme promoţionale şi ce anume trebuie să evite un marketer care dezvoltă o promoţie în perioada de criză, care sunt modalităţile prin care un brand poate rămâne relevant ca imagine în condiţii de activitate promoţională intensa, cum se poate dezvolta o strategie promoţională coerentă pe termen lung şi ce anume trebuie să conţină un brief eficient de promoţie, precum şi alte teme care vor permite interacţiunea cu invitaţii.

Obiectivul final al evenimentului este acela de a da răspuns unei întrebări esenţiale la care orice marketer profesionist ar trebui să aibă un răspuns: ce funcţioneaza şi ce nu atunci când faci o promoţie?

Cei care vor să se înscrie la eveniment pot accesa pagina Events.SMARK.ro şi, până la 1 iulie, pot beneficia de mai multe tipuri de oferte speciale.
Mai multe articole despre:
Smark Rin Grand Hotel