Proiectul Legii salarizării unice şi planul de restructurare a Guvernului au fost discutate, miercuri, în şedinţa Executivului
Planul marii restructurări a fost prezentat, miercuri, de Guvern. Membrii Cabinetului Boc au discutat, în primă lectură, proiectul de lege prin care jumătate din structurile subordonate ministerelor ar trebui să dispară.
Nu toţi miniştrii au tăiat, însă, din agenţiile pe care le coordonează. Mulţi au optat pentru comasări sau reorganizări.
Ministerul Agriculturii a anunţat cele mai drastice măsuri. Din cele 35 de agenţii pe care le are în subordine, va desfiinţa 16.
Tot în şedinţa de miercuri, Executivul a discutat şi despre Legea unică de salarizare. Finalizarea actului normativ ar putea fi amânată câteva luni din cauza lipsei banilor.
Guvernul a cerut Fondului Monetar Internaţional să-i permită să amâne finalizarea Legii unice a salarizării. Fondul ar putea fi de acord cu amânarea termenului de 31 octombrie "cu câteva luni, posibil până la sfârşitul anului", potrivit lui Bogdan Hossu, liderul Cartel-Alfa.
Mai multe articole despre:
guvern
Emil Boc
Ministerul Agriculturii
Bogdan Hossu
restructurare
legea salarizării unice