MENIU

Proiectul de Hotărâre a Camerei cere urmărirea penală a lui Năstase

Proiectul de Hotărâre a Camerei Deputaţilor, pentru studierea căruia a fost suspendată şedinţa de plen, solicită începerea urmăririi penale a fostului premier Adrian Năstase în dosarul Zmabaccian 1.

"Având în vedere solicitarea Parchetului de pe lângă ÎCCJ privind formularea cererii de urmărire penală a deputatului Adrian Năstase, fost prim-minitru al Guvernului, în temeiul prevederilor art. 109 alin. 2 din Consituţie şi ale art. 155 din regulamentul Camerei, Camera Deputaţilor adoptă prezenta Hotărâre: Camera Deputaţilor cere urmărirea penală a deputatului  Adrian Năstase, fost prim-ministru, pentru faptele care fac obiectul dosarului nr 33/P/2009 al DNA", arată proiectul de Hotărâre împărţit deputaţilor.

Liderul grupului PSD, Viorel Hrebenciuc şi viceliderul Aura Vasile au mers, după suspendarea şedinţei, în biroul preşedintelui Camerei, Roberta Anastase pentru a dezbate problema privind proiectul de Hotărâre. Anterior, în timpul dezbaterilor, purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Bogdan Niculescu Duvăz a susţinut că se discută cererea de urmărire penală a lui Năstase, şi nu procedura de reluare a votului în cazul acestuia, conform cererii Parchetului General.

"Realitatea e că dumneavoastră pe ordinea de zi puneţi altceva, propuneţi să discutăm solicitarea ridicării imunităţii unui parlamentar, făcută din nou în legătură cu o procedură care s-a derulat în această cameră şi care a fost completă şi încheiată. Ori noi nu putem să discutăm această solicitare, pentru că dacă ar fi să discutăm şi dacă am lua de bun 155, nu se potriveşte în cauza noastră, ar însemna să avem nevoie de raportul Comisiei juridice ca să discutăm acest lucru, ori acest raport nu există", a spus Duvăz. 
Deputatul PSD a mai susţinut că se discută "solicitarea ridicării imunităţii fără un raport al comisiei juridice". "Eu vreau să revenim la realitatea că există Birou Permanent, solicitare Comisie regulament, punct de vedere elaborat, punct de vedere care trebuie prezentat plenului şi în urma acestuia plenul trebuie să voteze în consecinţă", a mai spus Duvăz.
În replică, Anastase a precizat că Duvăz nu s-ar fi consultat cu colegii din Biroul Permanet. "Noi toate aceste lucruri le-am discutat pe parcursul a patru ore şi jumătate ieri. Prin vot, şi aş spune chiar prin consens, am ajuns la o anumită procedură", a afirmat Anastase, aprobând suspendarea lucrărilor pentru 15 minute.

Pauza a survenit în urma intervenţiei deputatului UDMR, Marton Arpad, care a semnalat faptul că proiectul de hotărâre nu a fost distribuit împreună cu ordinea de zi. "Nu am avut împărţit nici programul şi nici ordinea de zi la începutul şedinţei. La un moment dat ni s-a distribuit, şi am constatat că, pentru ziua de azi, e trecut un proiect de hotărâre privind cererea de începere a urmăririi penale. Am căutat în casete, n-am găsit acest proiect de hotărâre", a spus Marton.

Ca răspuns, Anastase a precizat că "am consultat şi eu staful tehnic" şi într-adevăr documentul nu fusese distribuit deputaţilor. "Există într-adevăr o difuncţionalitate la nivelul stafului tehnic, care nu a distribuit proiectul de Hotărâre privind solicitarea de începere a urmăririi penale. Îmi permit să propun să suspendăm, pentru o perioadă de 15 minute lucrările pentru a lăsa timpul necesar distribuirii acestui proiect de Hotărâre", a spus Anastase.