MENIU

Proiect de preşedinte - episodul 6: Emil Boc, ecoul

Creşterea lui Emil Boc a început cu o prăbuşire (video cu buşitura de la Antena). Pe atunci era un deputat harnic şi competent. Orice asemănare cu premierul de azi e pur întâmplătoare.

S-a întâmplat, aşadar, ca modestia şi cuminţenia lui să fie pe plac vulcanicului său şef de partid. Traian Băsescu l-a împins în faţă şi, din elanul acestei împingeri, Boc a câştigat în 2004 Primăria Clujului. A fost un câştig mare pentru Cluj, dar câştigul a fost mai mare, vom vedea, pentru compania Tarom.
 
Docilitatea galopantă a lui Emil Boc i-a căzut din ce în ce mai cu tronc preşedintelui Băsescu. Şi, cum pasiunea face daruri, servilul Boc s-a trezit, în 2005, cu şefia Partidului Democrat în braţe.
 
Drept mulţumire, noul lider PD n-a ieşit o fracţiune de secundă din vorba inventatorului său politic.
 
Iar primarul Emil Boc şi-a condus Clujul de la bordul curselor Tarom interne, pe ruta Bucureşti.
 
Emil Boc are astăzi 43 de ani.

Trecem repede peste înălţime şi ne oprim la cele 65 de kilograme ale sale. În realitate, el cântăreşte mult mai puţin dacă e să-i socotim greutatea cuvântului. Se ştie că vorbele lui exprimă în exclusivitate gândurile şi voinţa tatălui politic. Băsescu gândeşte şi cere, iar Boc pronunţă şi execută, aşa sună formula de conducere a Partidului Democrat.
 
Când Traian Băsescu a vrut anticipate, a vrut şi Emil Boc. Când Traian Băsescu a vrut ca PD să fuzioneze cu fracţiunea Stolojan, Emil Boc a bătut din călcâie şi a aliniat partidul. Când Traian Băsescu i-a spus să se sărute cu duşmanii din PSD, asta a făcut. Când Traian Băsescu i-a zis să lase primăria şi să se facă premier, a lăsat primăria şi s-a făcut premier. A tradus în viaţă, fără crâcnire, toate capriciile venite de sus, lansând astfel cu un succes rar conceptul de lider-ecou.
 
Vorbitor prompt şi neobosit, cu un discurs liniar în care poate încape orice, Emil Boc e azi o copie nereuşită a parlamentarului fâşneţ de ieri. Cu toate astea, având în spate voinţa politică a lui Traian Băsescu, el poate candida în decembrie la Preşedinţie, chiar dacă doar în interesul şi la comanda fondatorului său.
Mai multe articole despre:
alegeri Emil Boc preşedinte proiect de presedinte