MENIU

Programul "Casa Verde" a început!

Foto: wordpress.com

Autorităţile locale care vor să primească finanţări de la stat pentru sisteme ce folosesc energie solară, geotermală şi eoliană pot depune, începând de miercuri, dosare în cadrul programului demarat de Ministerului Mediului, potrivit datelor publicate de site-ul Administraţiei Fondului de Mediu (AFM).

Prima sesiune, pentru care au fost alocate 150 milioane lei, se va derula în perioada 15-31 iulie, iar a doua sesiune, de 160 milioane lei, va avea loc între 1 şi 15 septembrie.

Printre documentele pe care unităţile teritorial-administrative trebuie să le depună pentru participarea la acest program în contul asociaţiilor de proprietari sau de locatari se numără şi un studiu de fezabilitate, care trebuie să cuprindă explicit consumul lunar de apă rece şi caldă menajeră, certificat de documentele de plată şi numărul de utilizatori, exceptând acorduri şi autorizaţii.

Solicitantul trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe criterii de eligibilitate, printre care să nu înregistreze obligaţii de plată restante la bugetul general consolidat, să deţină contribuţia proprie în vederea implementării proiectului şi să aibă în administrare sau în proprietate imobilul pe care urmează să se implementeze proiectul ori a încheiat un contrat de mandat, în cazul unităţilor administrativ-teritoriale care solicită finanţare pentru asociaţiile de proprietari sau locatari.

Potrivit AFM, cuantumul finanţării nu poate depăşi 4 milioane lei pentru primăriile cu un număr de locuitori mai mare de 100.000, 3 milioane lei pentru cele care au între 50.000 şi 100.000 de locuitori, 2 milioane lei pentru cele care au între 20.000-50.000 de locuitori, 1 milion lei pentru cele care au între 3.000 şi 20.000 de locuitori, respectiv 500.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu mai puţin de 3.000 de locuitori.

Autorităţile locale trebuie să depună cererea de finanţare nerambursabilă, copia certificatului de înregistrare fiscală, copie de pe hotărârea consiliului local, consiliului judeţean şi acordul cu privire la contractarea finanţării, înscrisuri din care să rezulte că beneficiarul are în proprietate sau în administrare imobilul în care se va monta sistemul de încălzire, aprobarea studiului de fezabilitate, declaraţie pe propria răspundere că sunt prevăzute în buget sumele necesare cofinanţării proiectelor de mediu, declaraţie pe propria răspundere că vor include în dosarul achiziţiilor publice solicitările AFM prevăzute în ghidul de finanţare, precum şi studiul de fezabilitate.

Dacă cererea de finanţare pentru montarea de panouri solare sau pentru alte sisteme de încălzire cu energii regenerabile este pentru asociaţiile de proprietari sau de locatari autorităţile locale vor mai trebui să depună contractul de mandat, hotărârea adunării generale a proprietarilor sau locatarilor cu privire la acordul de înscriere în Program, solicitarea de înscriere în Program, acordul acestora, hotărârea consiliului local cu privire la stabilirea cotei de participare a acestuia la implementarea programului şi hotărârea asociaţiei cu privire la cota de participare la program.

Vineri, Consiliul Local Braşov a votat o serie de hotărâri pentru includerea unor obiective aparţinând municipalităţii în proiectul guvernamental Casa Verde, urmând ca pe aceste clădiri să fie instalate panouri solare, suma totală alocată pentru aceste proiecte fiind de 1,13 milioane lei. Clădirile incluse în proiect sunt Căminul pentru Persoane Vârstnice, Căminul pentru Persoane fără Adăpost şi Sala Sporturilor "Dumitru Popescu Colibaşi".

Ministerul Mediului a anunţat că ţinta programului este de îmbunătăţire a calităţii aerului, apei şi solului, prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire şi obţinerea de apă caldă menajeră, precum şi stimularea utilizării sistemelor care folosesc în acest sens sursele de energie regenerabilă, nepoluante.

România va trebui ca în 2020 să producă 24% din energie din resurse regenerabile, cu 6 puncte procentuale mai mult decât obţine în prezent din hidroenergie şi biomasă.