MENIU

Prognoza pe trei luni: Peste 35 de grade în iunie şi nopţi tropicale în iulie

Foto: sxc.hu

Specialiştii în meteorologie au anunţat temperaturi de peste 35 de grade în luna iunie, zile caniculare şi nopţi tropicale în luna iulie. August va fi mai caldă decât în mod obişnuit, cu mai puţine zile caniculare decât în luna iulie.

Iunie va fi mai caldă decât în mod obişnuit. "Apreciem că cele mai mari valori de temperatură vor depaşi 35 de grade în sud ţării, dar vor fi şi nopţi mai răcoroase, cu valori termice sub 10 grade, în nordul şi centrul ţării", a declarat şefa Secţiei de Prognoze de Lungă Durată a Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Liana Cazacioc. Ploile vor avea caracter de aversă, cu descărcări electrice, vijelie şi grindină. În luna iunie se vor înregistra cele mai mari cantităţi de precipitaţii din cursul întregului an.

În luna iulie, regimul termic va fi de asemenea peste cel obişnuit. Se aşteaptă la mai multe zile caniculare decât în iunie, cu nopţi tropicale, când temperaturile vor depăşi 20 de grade. "Se aşteaptă ca precipitaţiile să fie sub limitele normale, cu instabilitate atmosferică, descărcări electrice şi grindină", a mai spus Liana Cazacioc.

Şi luna august va fi mai caldă decât în mod obişnuit. Se vor mai înregistra câteva zile caniculare, mai puţine însă decât în luna iulie. Nopţile se mai răcoresc, iar cele mai coborâte temperaturi vor fi de 5 grade în zonele depresionare. Precipitaţiile vor fi în general normale, în cea mai mare parte a ţării, însă sud-estul va fi deficitar.

"O prognoză preliminară a toamnei ne indică valori termice normale în majoritatea regiunilor, exceptându-le pe cele estice, unde va fi mai cald decât în mod obişnuit. În privinţa precipitaţiilor, în jumătatea nordică a ţării ne aşteptăm la cantităţi de precipitaţii mai mari decât cele normal", a precizat Liana Cazacioc.

Mai multe articole despre:
ploi canicula prognoza temperatură meteorologie