Profesorii din Mureş vor să refuze cei 130 de lei, banii pentru cărţi
Fondurile vor fi alocate de Guvern. Iniţial, era vorba de 100 de euro pentru fiecare profesor, însă suma reală e mai mică cu aproape 70%. Sindicaliştii şi-au exprimat deja nemulţumirea şi ameninţă că vor duce această problemă în instanţă.
130 de lei. Atât vor primi profesorii pentru cărţi. Banii ar trebui să ajungă la cadrele didactice, până la sfârşitul lunii. Nemulţumiţi că nu primesc 100 de euro, cum se vehicula iniţial, profesorii se gândesc să refuze banii.
Ordonatorii de credite, spun că sumele au ajuns prea târziu, iar plăţile nu se vor putea face, din cauza perioadei de sărbători.
Conducerea învăţământului mureşean nu înţelege nemulţumirea profesorilor. E an de criză, iar banii au ajuns în urma suplimentării bugetului educaţiei, pe 2009.
Dascălilor li se vor deconta banii, dacă se prezintă cu bonul de casă la şcoala de care aparţin. Programul Euro 100 a intrat în vigoare, în anul 2006.