Profesorii ar putea primi anual note de la colegi, directori şi chiar se vor autoevalua
Profesorii ar putea primi note de la colegi, directori şi chiar să se autoevalueze. Proiectul de verificare a activităţii profesorilor fost elaborat de o comisie formată din reprezentanţi ai sindicatelor şi Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei.
Evaluările se vor realiza anual şi vor avea repercusiuni asupra buzunarului- în funcţie de calificativul primit : "foarte bine", "bine", "satisfăcător" şi "nesatisfăcător".
În cazul calificativului "satisfăcător", salariul va rămâne la nivelul anterior. Dacă profesorul e notat cu "bine" sau " foarte bine", atunci va avea parte de majorarea salariului. Cei care primesc calificativul "nesatisfăcător ", vor fi nevoiţi să se înscrie într-un program pentru corectarea punctelor slabe şi să repete evaluarea după un semestru.
Pentru a obţine maximul de puncte, profesorul trebuie să fie notat cu "foarte bine" la cel puţin 4 domenii.
Evaluarea se va realiza după încheierea anului şcolar, în două etape.
În prima - profesorul se va autoevalua şi va completa o fişă specială. Şi directorul şcolii îşi va da cu părerea despre profesor.
A doua etapă de evaluare conţine un interviu în faţa consiliului de administraţie al şcolii. Atunci se va stabili şi calificativul final.
Proiectul de evaluare se află pe masa de lucru a Ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu.