Producatorii spun că la vară mâncarea va fi mai ieftină cu 15%
S-ar putea să dăm mai puţini bani pe mâncare. Producătorii spun că din vară vom avea alimente mai ieftine cu până la 15%, însă comercianţii nu sunt de acord cu această scădere de preţuri. Guvernul a aprobat proiectul de lege prin care se urmăreşte diminuarea taxelor impuse de supermarketuri, care umflă nejustificat preţurile produselor din magazine.
Prin adoptarea Codului de bune practici, comercianţii sunt obligaţi să
vândă produsele la preţuri apropiate de cele de producător. Asta pentru
că în prezent, supermarketurile impun taxe suplimentare de cel puţin
30% din preţul produsului.
".. probabil cam cu 10-12% ar fi o reducere medie la produsul alimentar, dar nu mai repede de 2-3 luni se zile din momentul în care legea începe să se aplice. Pentru că sigur va mai fi mâncare pe stoc, vor mai fi alimente depozitate şi stocurile trebuiesc terminate", a precizat Dragoş Frumos, preşedinte Federaţia Sindicatelor din Industria Alimentară.
Avantajat este, în primul rând, consumatorul,care ar da mai puţini bani
pe mâncare. De câştigat au şi magazinele mici, care pot avea preţuri
mai reduse decât supermarketurile.
"Cel mai mult va ajuta consumatorul. Între hypermarketuri se va creea o concurenţă vis a vis de adaosurile
pe care le au astfel încât preţul lor să nu fie mai mare decât preţul
unui magazin de cartier", a adăugat tot Dragoş Frumosu.
Reprezentanţii hipermarketurilor dezaprobă însă orice ieftinire a
alimentelor. Mai mult, ei nu mai doresc adoptarea codului de bune
practici ca lege, deşi iniţial fuseseră de acord cu sindicatele din
industria alimentară.
"Actul normativ nu făcea sau nu asigura o cauzalitate
între prevederile lui şi o scădere a preţurilor. Noi nu am fost de acord cu adoptarea codului de bune practici ca şi
lege. Cei care vor dori în continuare ca noi să
prestăm servicii de marketing vor fi furnizorii", a declarat Adrian Manolache, secretar general al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România.
Actul normativ ce prevede ieftinirea mâncării va fi promovat de Guvern în procedură de urgenţă în Parlament.