Procurorii din Tg. Mureş cercetează decesul unei femei care a murit în spital după o operaţie
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş a demarat cercetările într-un dosar referitor la moartea unei femei de 47 de ani, la secţia ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, care fusese supusă unei intervenţii chirurgicale la gleznă, de unde i s-a extras o tijă metalică.
Procurorii au fost sesizaţi de familie, care acuză că aceasta ar fi
fost infectată în timpul unei operaţiei, iar medicii au cerut şi ei o
anchetă Parchetului pentru a înlătura orice suspiciune. Conducerea
spitalului susţine că, în urma analizelor, ipoteza infectării în spital
este exclusă.
"Intervenţia
chirurgicală de înlăturare a materialului de osteosinteză (tijă
medicală) la nivelul gleznei, a durat 12 minute. Starea pacientei după
efectuarea intervenţiei era bună. Pacienta era conştientă, chiar a
solicitat externarea în data de 10.01.2009. La 24 de ore însă starea
sănătăţii acesteia s-a degradat inexplicabil. Aceasta a fost
transferată la Clinica ATI din cadrul SCJU Târgu Mureş, unde după alte
48 de ore a fost constatat decesul", a declarat purtătorul de cuvânt al
spitalului, Dragoş Bardoşi. Potrivit acestuia, duminică s-a dispus o
anchetă epidemiologică preliminară la Blocul Operator din Clinica de
Ortopedie, unde a fost operată Tatiana Ciobanu.
"Rezultatele aceste anchete exclud posibilitatea ca degradarea stării
sănătăţii pacientei să fi fost provocată de o infecţie nozocomială. Au
fost prelevate probe de laborator de sterilitate şi apă sterilă. În
aceeşi zi în care pacienta a fost supusă intervenţiei chirurgicale, în
acelşai Bloc Operator al Clinicii de Ortopedie au fost efectuate alte
opt intervenţii chirurgicale, iar instrumentarul utilizat provenea din
aceeaşi şarjă de sterilzare. Niciunul dintre pacienţii operaţi atunci
nu prezintă semne şi simptome ca urmare a unor posibile infecţii", a
precizat purtătorul de cuvânt.
Conform definiţiei clinice de caz, din legislaţia în vigoare, infecţia
nozocomială este o infecţie contactată în spital, care apare la peste
48 de ore de la o intervenţie invazivă, iar în cazul unei intervenţii
chirurgicale, cum este şi cazul de faţă, infecţia apare în 30 de zile
de la intervenţie.
În urma autopsiei medico-legale solicitate de medicul curant ortoped,
au fost formulate concluzii referitoare la decesul femeii: moartea
pacientei de 47 de ani a fost neviolentă; moartea a fost cauzată de un
stop cardio-respirator apărut pe fondul unei insuficienţe hepato -
renale de etiologie neprecizată apărută după o intervenţie
chirurgicală. "Din discuţiile cu medicii specialişti a reieşit faptul că această
insuficienţă hepato - renală poate fi rezultatul medicaţiei pe care
pacienta şi-o administrase înainte de internarea în spital. Menţionăm
faptul că aceasta, înainte cu şase săptămâni de internarea în spital
pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale, a folosit preparate
medicamentoase pentru scăderea în greutate", a
declarat Dragoş Bardoşi.
Sora pacientei, Tamara, s-a declarat indignată de această ipoteză. Ea
spune că sora ei a luat pastile de slăbit, dar în vară, şi că acestea
nu au legătură cu cauzele morţii.
Tatiana Ciobanu a fost înmormântată miercuri, la Târgu Mureş.