Procesul "Trofeul calităţii" al lui Adrian Năstase s-a amânat din nou
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să amâne până pe 15 aprilie procesul în care Adrian Năstase, Irina Jianu şi alte patru persoane sunt acuzate în legătură cu strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a social-democratului.
Avocaţii au susţinut că nu au reuşit să copieze documentele de
la dosar, iar Dianna Gasparovici, inculpată în această cauză, este
plecată din ţară.
Avocatul Ion Cazacu a cerut instanţei să li se aprobe şi copierea CD-urilor şi DVD-urilor aflate în dosar.
Procurorul de şedinţă a susţinut că nu ştie ce se află pe acele CD-uri,
astfel magistraţii au decis că vor lua în discuţie la următorul termen
posibilitatea ca avocaţii să le copieze.
La ieşirea din sala de judecată, Adrian Năstase a declarat că "trebuie
să ne obişnuim cu aceste amânări, pentru ca regizorul Băsescu să poată
termina spectacolul".
Năstase a împărţit din nou documente despre dosarul "Flota", mai precis
un raport al comisiei speciale pentru analiza sesizărilor cu privirea
la săvârşirea unei infracţiuni în exerciţiul funcţiei de către membrii
Guvernului privind pe Traian Băsescu, fost ministru al Transporturilor.
Documentul este semnat de cinci persoane, respectiv Georgeta Onica, Ion
Marin, Jănică Arion Ţigănaşu, Victor Ponta şi Şerban Nicolae. Actul
este nedat şi nu are niciun antet. Năstase a spus că nu ştie de unde e
raportul şi că l-a primit şi el.
Fostul premier a mai declarat că el nu a fost implicat în finanţarea campaniei sale electorale din 2004 şi că a fost doar candidat.