MENIU

Procesul lui Brădişteanu s-a amânat, pentru că medicul nu s-a putut prezenta din motive medicale

foto: dtsc.ca.gov

Procesul în care medicul Şerban Brădişteanu este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice şi luare de mită s-a amânat, joi, după ce medicul a depus, prin avocatul său, un certificat de concediu medical pentru a-şi motiva absenţa, iar Daniela Bartoş, în calitate de martor, nu s-a prezentat.

Tribunalul Bucureşti a amânat procesul până pe 5 februarie. Certificatul se referă la perioada 7-9 ianuarie 2009.

De asemenea, fostul ministru al Sănătăţii, Daniela Bartoş, a trimis instanţei, tot prin avocatul lui Brădişteanu, o cerere de amânare a procesului pentru că nu se poate prezenta, în calitate de martor, din motive profesionale.

Nici rapoartele de expertiză contabilă şi expertiza privind standardul aparaturii medicale nu au fost aduse, instanţa trimiţând o adresă către cei doi experţi, prin care le-a pus în vedere să termine rapoartele până la termenul următor, în caz contrar fiind amendaţi cu câte 1000 lei fiecare.

Ultima dată când medicul Şerban Brădişteanu s-a prezentat în faţa instanţelor a fost 19 decembrie, când magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis să îi ridice medicului interdicţia de a nu părăsi ţara pentru a pleca în străinătate să se opereze.

Procurorul care se ocupă de caz a spus, joi, în faţa instanţei că e de părere că medicul încearcă să tergiverseze procesul, mai ales că la recursul DNA făcut la Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti de  ridicare a interdicţiei medicului de a nu părăsi ţara Brădişteanu a trimis un alt certificat de concediu medical, în care era specificat că pe data de 7 ianuarie concediul medical se termina. Prin urmare, noul certificat medical adus joi în faţa instanţei îl contestă pe cel de la Curte, a adăugat procurorul.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, în 22 martie 2007, trimiterea în judecată a medicului Şerban Brădişteanu, şef de secţie la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi luare de mită în formă continuată.

Din probele administrate de procurori a rezultat că, în perioada 2001-2002, în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare în cadrul unei licitaţii organizate de Ministerul Justiţiei, Şerban Brădişteanu ar fi decis atribuirea contractelor de achiziţionare, din bani publici, a unor echipamente medicale pentru dotarea spitalelor din sistemul penitenciar şi a spitalului Profesor dr.Constantin Angelescu, cu încălcarea flagrantă a normelor legale în materie.

"Viciind întreaga procedură de licitaţie", inculpatul Brădişteanu Şerban Alexandru a favorizat firmele CC MED AG-Elveţia şi BIOMEDICA GmbH-Austria prin atribuirea discreţionară a contractelor de furnizare de produse, cauzând un prejudiciu real în dauna Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) în valoare de 9.169.606 euro. În schimbul favorizării la licitaţie a firmelor menţionate, prin folosirea abuzivă a poziţiei pe care o ocupa, inculpatul Brădişteanu Şerban Alexandru a primit, în conturile firmei sale off-shore Arnell Development Lt (din Insulele Virgine Britanice), deschise la Union Bank of Switzerland din Zürich, sumele de 500.000 dolari şi 3.594.333 euro, reprezentând mită pentru activitatea desfăşurată în cadrul comisiei de evaluare a licitaţiei", menţionează DNA.