Prioritate la clasa I au elevii cu domiciliul apropiat de şcoală
Înscrierea copiilor în clasa întâi începe astăzi şi se va realiza până la data de 1 mai, această dată nefiind însă un termen limită. Sunt interzise susţinerea altor teste decât cele prevăzute de regulament, precum şi perceperea unor taxe sau sponsorizări de la părinţi. În clasa întâi vor fi înscrişi copiii care vor împlini vârsta de 6 ani pâna la data începerii anului şcolar 2009/2010, putând fi admişi şi cei care împlinesc această vârstă până la şfârşitul anului în curs. La înscriere au prioritate copiii care locuiesc în apropierea şcolii, anunţă Inspectoratul General al Municipiului Bucureşti. În limita locurilor disponibile pot fi primiţi şi elevii care au domiciliul în afara circumscripţiei şcolare, cu aprobarea Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ.