MENIU

Prinţul William ar vrea să lupte în Afganistan

Foto: politicon.ro

Prinţul William, care s-a antrenat ca pilot de elicopter, şi-a exprimat dorinţa să lupte în Afganistan, a anunţat duminică The News of the World citând familia regală, relatează AFP.

Prinţul William, în vârstă de 26 de ani, al doilea în ordinea succesiunii la tronul britanic după Charles, a devenit ofiţer în decembrie 2006 şi se antrenează în prezent într-o unitate de salvare a Royal Air Force (RAF). Nepotul reginei Elisabeta a II-a şi-a început antrenamentul, care durează 18 luni, în ianuarie.

Fratele său mai mic, Harry, în vârstă de 24 de ani, a participat la o misiune de 77 de zile în Afganistan. El a fost retras mai devreme decât anticipat din motive de securitate, după ce presa străină i-a divulgat prezenţa.

"Mi-ar plăcea să fac ceea ce a făcut Harry în Afganistan", a declarat prinţul William. "Acesta este motivul pentru care ne antrenăm - pentru că vrem să ieşim de aici şi să fim pe linia frontului. Să fiu sincer, sunt puţin gelos pe el. Sper să vină şi rândul meu", a adăugat el.

Prinţul William a servit pentru scurt timp în Afganistan, participând la o operaţiune de 30 de ore, pe care a desfăşurat-o la baza RAF de la Kandahar şi în Qatar, în aprilie 2008.

Întrebat dacă se va căsători în curând, prinţul William a răspuns laconic: "Wait and see".

Mai multe articole despre:
Marea Britanie Afganistan prinţul William ofiţer