MENIU

Prinţul Charles al Marii Britanii a petrecut o zi în Covasna urmând să viziteze şi judeţul Mureş

Foto: bbc.co.uk

Prinţul Charles al Marii Britanii s-a aflat, vineri, într-o vizită privată în judeţul Covasna, la conacul contelui Kalnaky din Micloşoara, unde poposeşte de obicei cu ocazia vizitelor sale în acest judeţ, transmite corespondentul NewsIn.

Prinţul Charles a fost găzduit pe timpul de nopţii într-un conac renascentist renovat de familia Kalnaky, în timp ce pe durata zilei a făcut plimbări în natură şi a stat la un alt conac administrat de Kalnaky, în care actriţa franceză Fanny Ardant a filmat pelicula "Cenuşă şi sânge". 

Din spusele oamenilor, dar şi ale primarului, conacul fusese pierdut la un joc de cărţi după anul 1918 de familia Kalnaky, iar după Revoluţie a intrat în proprietatea Primăriei Baraolt, nefiind revendicat nici de conte, nici de câştigătorul respectivului pariu. Conacul Kalnaky unde Prinţul a înnoptat a fost construit în secolul al XV-lea, în stil renascentist, şi a fost renovat de urmaşii contelui.

Locaţia este preferată de mulţi turişti din Marea Britanie, dar nu numai, interesaţi în special de stilul şi nobleţea aristocraţiei de altădată. Un alt motiv de atracţie este peisajul sălbatic şi frumuseţile naturale ale zonei.

Prinţul Charles a fost primit de către preşedintele Traian Băsescu la Palatul Cotroceni la începutul săptămânii.  Acesta se află la a opta sa vizită în România şi avea în program vizitarea mai multor proiecte destinate păstrării tradiţiilor locale pe care le susţine în satele săseşti din Ardeal.