MENIU

Principesa Margareta şi-a sărbătorit ziua de naştere la Castelul Peleş

Foto: princeradublog.ro

Petrecere ca în poveşti la Castelul Peleş. Principesa Margareta şi-a sărbătorit ce-a de-a 60-a aniversare alături de 80 de invitaţi. Printre ei, şi reprezentanţi ai caselor regale din Europa. De la Sinaia, invitaţii au venit spre Bucureşti, pentru a participa la un spectacol de operă.

Alaiul regal şi-a făcut apariţia la Castelul Peleş în jurul prânzului. Invitaţii au fost întâmpinaţi de Regele Mihai şi de Principesa Margareta.

"E o ocazie minunată să fim aici pentru a 60-a aniversare a principesei Margareta. Suntem foarte fericiţi. Am venit din Belgrad special pentru asta. Şi mai sunt şi celelate rude şi oaspeţi minunaţi care au venit de prin toate colţurile lumii", a declarat principele moştenitor Alexandru al Serbiei.

După vizita la Castelul Peleş, oaspeţii au plecat spre Bucureşti, pentru a participa la un spectacol de operă. Pe drum, autocarele cu care erau transportaţi s-au ciocnit unul de altul, iar un pasager s-a lovit uşor.

Astăzi, Principesa Margareta şi oaspeţii săi vor vizita Centrul ''Generaţii'' al Fundaţiei Principesa Margareta, situat în incinta Grupului Şcolar de Arte şi Meserii ''Spiru Haret'' din Bucureşti.

Mai multe articole despre:
aniversare regele Mihai Opera Principesa Margareta