MENIU

Principele Radu: Nu am ieşit în faţa ţării să aduc paradisul promis de alţii la ieşirea din comunism

foto: basarabeni-constanta.ro
Principele Radu: Am pierdut instinctul binelui şi persistăm în aceleaşi greşeli

Principele Radu şi-a anunţat candidatura la preşedinţie printr-un discurs la Palatul Elisabeta la începutul căruia a vorbit despre trecut şi prezent: "Au trecut aproape 20 de ani de la căderea dictaturii comuniste. O naţiune întreagă a trăit speranţa libertăţii, şi-a dorit progresul şi a aşteptat împlinirea unui vis atât de mult amânat de istorie".

"Când un popor nu mai poate îndura, când un sistem îşi umileşte proprii cetăţeni, când nu mai avem demnitate şi nici speranţă, atunci se petrec marile schimbări, pentru că viaţa fiecăruia dintre noi este făcută din idealuri şi din lucruri simple. Din 1990 încoace, oadată la patru ani s-au pus în mişcare forţe care au pretins în diferite forme că vor schimba România. Au ieşit sau au fost scoşi în stradă oameni, s-au fluturat steaguri, s-a băut şampanie şi s-a intrat cu seninătate într-un nou mandat de dezamăgire. Desigur, libertăţile au progresat, dar, în timp, democraţia s-a inhibat  Luptele politice s-au dat pe toate fronturile.  Stânga împotriva dreptei, roşii împotriva portocaliilor, verzii împotriva naţionaliştilor.  În timpul acesta respectul faţă de instituţii, profesionalism şi valori s-a manifestat foarte rar. Democraţia a fost redusă la o luptă permanentă pentru putere în care cetăţeni români au fost asmuţiţi împotriva altor cetăţeni români sau împotriva propriilor instituţii şi simboluri doar pentru că acestea din urmă nu conveneau celor de la putere.  În tot acest timp speranţa a fost menţinută de o sursă negativă. Am urât pe cei dianintea noastră, i-am negat pe cei dinaintea noastră şi i-am făcut vinovaţi tot ce nu ne puteam asuma", a spus principele Radu la lansarea candidaturii sale.

 

Principele a spus că acum 20 de ani "nu am tânjit  doar după democraţie şi liberate, dar şi după lege, adevăr şi dreptate, corectitudine, respect şi demnitate", dar că "nu toate acestea au fost dobândite cu adevărat". De aceea a întrebat unde suntem după 20 de ani?

"La nivelul vieţii publice, avem un stat la bunul plac al unor persoane.  Avem o democraţie reflectată în legi care nu se respectă, în frunte cu Constituţia. Avem liberatate individuală, dar tot mai multe abuzirui asupra ei. Avem sute de mii de oameni care nu ce să muncească, pentru că nu ne-am gândit la siguranţa locurilor de muncă şi la construcţia durabilă a ţări. Nu avem instituţii, lideri şi valori de care să fim siguri. Am pierdut instinctul binelui şi persistăm, inexplicabil,  în aceleaşi greşeli. Modul în care ne-am comportat unii cu alţii ne-a aruncat într-un cerc vicios şi a ruinat fiecare sursă de progres. În toţi aceşti ani, nu am pus omul potrivit la locul potrivit. Politica nu a servit instituţiile, ci şi le-a aservit. Fără institiţii puternice şi respectate, alternanţa partidelor la putere a făcut inutil până şi  votul negativ. Într-un  straniu mod democratic, oamenii vin la vot, dar votul lor nu mai contează din cauza celor aleşi şi al sistemului din care ei provin. Aceleaşi persoane fac mereu jocul puterii prizonieri ai propriului lor cerc substituind bunul plac eticii instituţionale",  a arătat principele Radu.

El a explicat şi care sunt motivele pentru care s-a hotărât să candideze: "Nu sunt astăzi în faţa dumneavoastră să promit miracole. Nu am ieşit în faţa ţării  să aduc paradisul promis de alţii la ieşirea din comunism.  Ceea ce fac eu astăzi este să vă chem să fim împreună la deşteptarea acestei ţări. Vă chem să punem ordine şi demnitate în treburile României, să respectăm instituiţiile, Constituţia şi legile. Avem nevoie, mai ales în vremuri de criză, să punem omul potrivit la locul potrivit".  

"În toţi aceşti 20 de ani sistemul a depins prea mult de comportamentul şi acţiunile indivizilor, de multe ori incompetenţi. Mercantilismul şi superficialitatea au menţinut mediocritatea în spaţiul public, au instalat modele false cu grave consecinţe sociale", a mai declarat Principele Radu de Hohenzollern-Veringen care a amintit că cu aproape 150 de ani în urmă Carol I a construit statul român pe principiul profesionalismului, "a fost timpul unei aspiraţii către binele naţional".

Principele Radu a declarat  cu ocazia anunţării candidaturii sale la Preşedinţie, că un independent oferă garanţia exercitării mandatului de şef al statului într-un mod "nealterat" de posibile interese ale partidului din care a provenit.

Argumentele pentru validitatea propriei sale candidaturii au fost axate pe independenţa sa în raport cu o forţă politică sau alta. În acest sens, Principele Radu a explicat că preşedintele fost membru al unui partid "nu se poate distanţa de acel partid, pentru a-i reprezenta pe toţi românii".

"Candidatura mea nu îşi propune restaurarea monarhiei. Schimbarea formei de guvernământ într-o democraţie nu este atributul şefului statului. O astfel de opţiune poate fi decisă doar de întreaga naţiune", a mai afirmat Principele Radu.

 

Mai multe articole despre:
România Cotroceni preşedinţie Principele Radu