MENIU

Principele Radu a pus duminică piatra de temelie a viitoarei Catedrale Episcopale

Foto: princeradu.ro

Principele Radu şi principesa Margareta au pus, duminică, piatra de temelie a viitoarei Catedrale Episcopale şi Regale de la Curtea de Argeş, înălţată de Episcopia Argeşului la iniţiativa şi cu sprijinul Casei Regale a României.

Familia Regală a participat la Sfânta Liturghie oficiată de Prea Sfinţitul Calinic, după care a avut loc slujba de sfinţire a locului viitoarei Catedrale Episcopale şi Regale. La ceremonie au participat peste 200 de enoriaşi, iar în timpul slujbei Principesa Margareta a stat pe Scaunul Regal din Mănăstirea de la Curtea de Argeş.

"Astăzi putem să-l reprezentăm pe rege punând piatra de temelie la Catedrala Episcopală şi Regală. Pentru noi, cele două cifre rotunde, cei 20 de ani de democraţie şi 60 de ani de aşteptare, vor putea să arate prin gestul acesta că România e pregătită să se întoarcă cu faţa către ea însăşi", a declarat Principele Radu.

Mai multe articole despre:
catedrală Casa regală Principele Radu