Principalele scandaluri care au lăsat o amprentă serioasă pe fotbalul românesc
Lumea fotbalului românesc funcţionează de multe ori după legi proprii. Vestita Cooperativă decide totul, de la delegarea arbitrilor, până la stabilirea campioanei iar poreclele celor implicaţi par a fi desprinse din filmele cu mafioţi. Naşul, Lordul, Corleone sau Pinalti.
Un alt scandal care a pus o amprentă serioasă fotbalului autohton a izbucnit acum un an. Pe 20 martie, arbitrul Deaconu a întrerupt în minutul 71, pe Giuleşti, partida Rapid - Steaua după ce a fost lovit în cap de o brichetă. Steliştii s-au grăbit la cabine iar, mai apoi, comisiile s-au grăbit să-i dea victoria Stelei.
Echipa din Ghencea este protagonistă şi în următorul caz. Sau mai bine spus - finanţatorul ei. Gigi Becali a fost acuzat de acelaşi DNA de dare de mită după ce vicepreşedintele clubului, Teia Sponte, a fost prins la Cluj cu o valiză cu 1,7 milioane de euro. Anchetatorii spun că banii erau pentru Universitatea Cluj care trebuia să incurce CFR-ul. Becali i-a contrazis! Banii sunt pentru terenuri. Cazul e pe rol iar în anchetă a fost implicat şi fostul selecţioner, Victor Piţurcă, acuzat de favorizarea infractorului.
La final am lăsat scandalul în care a fost implicată Poli Timişoara. Claudio Zambon s-a dovedit cel mai mare coşmar al lui Marian Iancu. Fostul patron deţine culorile, palmaresul şi numele clubului a decis Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne iar actualul patron nu a vrut să plătească nici un eurocet pentru acestea. A plătit însă cu 6 puncte după ce FRF a fost constrânsă de FIFA să respecte această decizie. Puncte cu care Timişoara ar fi fost în acest moment pe primul loc în Liga Întâi, la 3 puncte în faţa lui Dinamo.
Mai multe articole despre:
Steaua
DNA
Gigi Becali
Rapid
Poli Timişoara
FRF
transferuri
valiză
scandaluri
Deaconu
bricheta