MENIU

Primul caz de dopaj la CM de atletism de la Berlin

Foto: incentraleurope.radio.cz

Marocanul Jamal Chatbi, care urma să participe în finala probei de 3.000 de metri obstacole, a fost depistat dopat, devenind astfel primul atlet de la Campionatul Mondial de la Berlin care este testat pozitiv cu o substanţă interzisă.

Federaţia Marocană de Atletism a anunţat că sportivul a fost depistat pozitiv la un control efectuat la data de 15 august, chiar în prima zi a Campionatului Mondial.

Chatbi, care a reuşit duminică să acceadă în finala probei de 3.000 de metri obstacole cu al doilea timp din seria a treia, va aştepta analizarea eşantionului B.

În acest sezon, marocanul a câştigat medalia de aur la proba de 3.000 de metri obstacole în cadrul Jocurilor Mediteraneene, el reuşind să îşi îmbunătăţească şi propriul record cu nu mai puţin de 12 secunde, înregistrând o performanţă de 8:08.86.
Mai multe articole despre:
atletism Berlin dopaj CM 2009