MENIU

Primii turişti occidentali au plecat într-o vacanţă în Irak

Foto: ancestry.com

Câţiva turişti britanici, americani şi unul canadian au plecat să viziteze Irakul, după ce agenţiile de turism au început să organizeze călătorii într-una dintre cele mai periculoase ţări din lume.

Bridgett Jones are o predilecţie pentru destinaţiile exotice, printre care se numără şi Irakul, unde această britanică în vârstă de 77 de ani petrece două săptămâni de vacanţă, cu un grup de turişti occidentali, printre primele de acest gen într-una dintre cele mai periculoase ţări din lume.

Ea este cazată la hotelul Sheraton din Bagdad, dar se acoperă cu un văl negru în oraş, pentru a se pierde mai uşor în decorul capitalei irakiene.

Aventura turistică a acestor temerari nu este prima în Irak de după invazia americană din martie 2003, care a fost urmată de o serie de violenţe ce au făcut ţara atât de periculoasă. De mai multe luni, o agenţie franceză de voiaj propune vizite în Kurdistan, în nordul teritoriului irakian.

Totuşi, este pentru prima oară când turişti occidentali se aventurează într-o călătorie în Bagdad, Kerbala, Najaf şi Babilon, care nu are un scop religios, dar care a primit acordul guvernului irakian. Din 8 martie, un microbuz îi transportă în toate aceste oraşe, considerate printre cele mai periculoase din lume.